România condamnă alegaţiile ruseşti privind Transnistria secesionistă.
Diplomaţia română condamnă alegaţiile, lipsite de fundament, conţinute în comunicatul ministerului rus de Externe privind regiunea secesionistă pro-rusă Transnistria, din estul Republicii Moldova (ex-sovietică, majoritar românofonă), precum şi retorica ameninţătoare şi provocatoare utilizată. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Bucureşti, propagarea intenţionată de informaţii fără corespondenţă în realitatea de pe teren reprezintă o abordare extrem de periculoasă, în contextul actual de securitate, în care Federaţia Rusă îşi intensifică războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Este inacceptabilă această încercare de creare artificială de tensiuni şi destabilizare - avertizează Bucureştiul, care face apel la responsabilitate, la abandonarea retoricii agresive şi provocatoare, precum şi la abţinerea de la orice declaraţii şi acte care pot afecta stabilitatea regiunii şi a Republicii Moldova.
În stil caracteristic, Rusia amenințase, prin ministerul său de Externe, că va răspunde oricărei provocări militare ucrainene în Transnistria. Şi ministerul rus al Apărării a emis un comunicat în care susține că are informații potrivit cărora ucrainenii pregătesc o provocare în regiune, la care vor participa forțele armate ale Kievului, inclusiv regimentul naționalist Azov. "Ca pretext pentru invazie, ar fi planificată organizarea unei presupuse ofensive a trupelor ruse de pe teritoriul Transnistriei. Pentru a face acest lucru, ucraineni care participă la acțiune vor fi îmbrăcați în uniforma Forțelor Armate ale Federației Ruse" - pretinde ministerul de la Moscova.
Or, situația din zonă este calmă, fără schimbări față de perioada anterioară - anunță delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control din Transnistria. Și ministerul Apărării de la Chișinău menționează că nu există amenințări directe la adresa securității militare a statului. În ajun, autoritățile au făcut apel la calm și au invitat publicul să urmărească sursele oficiale și credibile ale Republicii Moldova. "Instituțiile noastre cooperează cu partenerii străini și, în cazul unor pericole (...), vor informa neîntârziat opinia publică" - a precizat Guvernul de la Chișinău.
Transnistria a ieşit, de facto, de sub controlul autorităţilor centrale după un conflict armat soldat cu sute de morţi şi tranşat odată cu intervenţia trupelor Moscovei de partea rebelilor secesionişti, în 1992, la nici un an de când Chișinăul își proclamase independența. Fostul preşedinte rus, Boris Elţîn, s-a angajat să retragă trupele din Transnistria încă de la summitul OSCE de la Istanbul, din 1999. Circa 1.500 de militari şi importante arsenale ruseşti s-ar mai afla acolo. Potrivit analiştilor, secesiunea Transnistriei a inaugurat scenariul pentru separarea ulterioară, tot cu sprijin rusesc, a Osetiei de Sud şi Abhaziei de Georgia şi a Donbasului de Ucraina.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved