Transnistria, miză și simbol

Brusc, dar nu pe neașteptat, Transnistria s-a ridicat în centrul atenției opiniei publice și a interesului internațional. Nu poate fi neașteptat, pentru că acest subiect este de mult în atenția strategilor. Pentru a înțelege situația, trebuie să ne întoarcem, totuși, în urmă cu două secole. În 1812, când expansiunea rusă presa linia Dunării, călcând sub cizme cele două principate române, Moscova ia teritoriul Moldovei dintre Prut și Nistru. Condițiile de atunci sunt studiate, încă, de istorici, dar se știe bine ce s-a întâmplat. După un secol, în 1918, această parte a Moldovei, fostă gubernie rusească, în acest interval, și stat independent, pentru scurt timp, se reunește cu România. 

Moscova, capitală comunistă, își pregătește revanșa. Peste Nistru, într-un spațiu cu o oarecare prezență a etnicilor români, moldoveni, este creat un stat artificial, o republică autonomă în cuprinsul Ucrainei sovietice, de fapt un laborator în care se pregătea reocuparea de către ruși a Moldovei dintre Prut și Nistru. Asta avea să se întâmple în 1940, în urma unui ultimatul stalinist, bazat pe acordurile secrete dintre bolșevici și naziștii germani, care impunea României să evacueze în mare grabă pământurile moldave. Sovieticii realizează un malefic decupaj teritorial prin care sudul și nordul provinciei românești răpite sunt date Ucrainei sovietice iar Republicii Sovietice Socialiste Moldova, nou înființată, i se alătură Transnistria, o bandă de pământ de dincolo de Nistru. În timp, acest spațiu a devenit un avanpost al tendinței expansive a imperiului sovietic, asemenea celui țarist. 

Când, în 1991, Moldova sovietică își proclamă independența, cum făcuseră mai toate republicile unionale ale marelui colos comunist, , rusofonii din Transnistria ridică steagul rebeliunii armate împotriva noilor autorități de la Chișinău. Au ca ajutor o armată sovietică, celebra Armată a XIV-a, staționată de mult timp în Transnistria. În timp ce noul stat independent Moldova încerca să se consolideze, neavând o armată funcțională, rebelii mizau pe susținerea totală a acestei armate ruse. Cu greu s-a făcut pace în acest conflict. De fapt, s-a ajuns la încetarea focului și la înghețarea acestui conflict. Este unul dintre multele conflicte înghețate răspândite pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, folosite acum ca amenințare de către regimul revanșard de la Moscova. 

Îndepărtarea Ucrainei de linia rusă, după celebra Revoluție portocalie, a mutat centrul atenției și a adus o uitare relativă a problemei transnistrene. În acel moment, Rusia era ocupată cu alte conflicte, mai ales cu fuga Ucrainei din strânsoare rusă, dar la Chișinău era un regim comunist total devotat Moscovei. Problema s-a mutat pe malul drept al Nistrului, la conducerea oficială a Republicii Moldova. Răsturnarea recentă a situației, pierderea alegerilor de către liderul de la Chișinău pro-rus și preluarea funcției de către o tânără politiciană cu studii în SUA a adus un alt discurs geostrategic, dar fără depășirea limitelor impuse de neutralitatea practicată de Republica Moldova și declarată clar în Constituția statului. 

Declanșarea invaziei ruse în Ucraina, în urmă cu un an, și relațiile privilegiate dintre România și Moldova, fac ca Transnistria regimului separatist pro-rus să devină un caz interesant dar neclar. Multe declarații inflamante se fac în jurul acestei limbi de pământ de-a lungul malului stâng al Nistrului, ocupat de peste trei decenii de forțe separatiste, dar nu este clar care este miza interesului pentru reaprinderea conflictului transnistrean. Dincolo de orice intenții de scenariu absurd, ce implică România, ca stat membru al NATO și al UE, nu trebuie uitat că Transnistria este teritoriu legal al Republicii Moldova ce nu poate fi ocupată nici de Rusia și nici de Ucraina.