Inovaţie, digitalizare, siguranţă cibernetică, protecţia datelor personale sunt unele dintre dezideratele decidenţilor europeni, pentru dezvoltarea sectorului digital.
Inovaţie, digitalizare, siguranţă cibernetică, protecţia datelor personale sunt unele dintre dezideratele decidenţilor europeni, pentru dezvoltarea sectorului digital. Şi deşi aceste aspecte au prezentat interes de mult timp, şi digitalizarea este una dintre priorităţile României în cele şase luni cât se află la preşedinţia Consiliului UE.
Roberto Viola, director general al DG Connect, Comisia Europeană, a declarat după vizita la Bucureşti de la jumătatea lunii ianuarie: "Ne aflăm aici, echipa Comisiei, cu mine şi am petrecut două zile intense cu membrii guvernului României, pentru a discuta despre preşedinţie şi despre cum putem beneficia la maximum de poziţia României la preşedinţia Consiliului UE. Cum ar fi dacă România nu s-ar afla de preşedinţie? Cum ar fi dacă nu ar aceste şase luni? Ar fi un dezastru major: pentru că multe dintre aspectele legislative ce se află în aşteptare în UE în prezent, precum reforma legii drepturilor de autor, noua platformă de lucru pentru afaceri, noile reglementări privind datele personale, noile regulamente privind securitatea cibernetică, centrul european pentru reţele şi siguranţă cibernetică, legislaţia privind accesul la date - "open data" - politicile privind ţările vecine UE, precum şi planificarea judicioasă şi cheltuirea judicioasă a resurselor UE pentru cadrul financiar următor, în cazul nostru particular, ambiţiosul program al UE pentru digitalizare. Precum şi planificarea celor de făcut pe viitor. Toate acestea nu s-ar mai petrece."
Toată lumea ar trebui să posede nivelul necesar de abilităţi digitale care să-i permită să ia parte la viaţa societăţii, a afirmat Roberto Viola şi a adăugat: "Am pornit de la scenariul "ce-ar fi dacă" doar pentru a sublinia cât de importantă urmează să fie preşedinţia românescă pentru Europa. De aceea suntem foarte hotărâţi să facem din acest moment un succes. Echipa este excelentă şi aici la Bucureşti şi la Bruxelles, aşa că nu ne îndoim că împreună vom forma o alianţă foarte puternică pentru a duce la bun sfârşit toate aceste dosare complicate şi idei, ceea ce nu s-ar întâmpla fără susţinerea tuturor."
Sunt multe de făcut în toată UE în aceste privinţe, iar pentru o mai bună coeziune trebuie să ne asigurăm că nu există mari diferenţe între o regiune sau alta, în special între mediul urban şi mediul rural - o provocare colectivă la nivelul UE. De asemenea, trebuie încurajată diversitatea, în domeniul digital, ea referindu-se la cooperarea dintre companii complet digitalizate cu companii tradiţionale, ce trebuie să găsească mijloace de colaborare. Ideea aplicaţiilor de inovare digitală - "digital innovation apps" - este de a crea nuclee de excelenţă, la care să poată apela şi companiile ce nu sunt echipate corespunzător pentru o eficientă funcţionare digitală. "Aceasta este calea spre coeziune", confirmată şi de Roberto Viola.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved