Sabina Brătianu-Cantacuzino

Ion C. Brătianu, cel mai important politician român al secolului al 19-lea, a fost un tată de familie numeroasă. Din familia sa se va naşte a doua generaţie de politicieni excepţionali ai României, care o vor face mai mare după 1918, după ce el şi fratele său Dimitrie îi puseseră bazele. Ion C. Brătianu şi soţia sa Pia au avut 8 copii: Florica, Sabina, Ion, Constantin, Vintilă, Maria, Tatiana şi Pia. A doua născută, Sabina, a fost cel mai influent membru al familiei având autoritate până şi asupra puternicului ei frate Ionel Brătianu, cel mai important politician al României în prima jumătate a secolului al 20-lea. Denumită ”sora mai mare a Brătienilor”, Sabina, devenită Cantacuzino după căsătorie, a fost o femeie cu preocupări intelectuale și voluntară în activismul social.

S-a născut în 1863 la Florica, reședința familiei din Argeș, la aproximativ 90 de kilometri vest de București. A devenit elevă a colegiului Sfântu Sava din București pe care l-a absolvit în 1881 și în 1885, la vârsta de 22 de ani, s-a căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino. După cum mărturisea ea însăși în memoriile sale, viitorul soț i-a fost ales chiar de tatăl ei. Alături de soțul ei și-a urmat pasiunile de când era mică. A scris poezii, a iubit muzica, a fost atașată de teatru, un domeniu artistic care avea o scurtă tradiție în spațiul românesc. De asemenea, a devenit proprietară a unei impresionante colecții de pictură și de obiecte de artă populară. Sabina Cantacuzino a contribuit la înfiinţarea unor instituții de artă cum a fost Muzeul de artă ”Toma Stelian“, denumit astfel după un avocat celebru, ministru al justiției și mare iubitor de artă. A mai contribuit și la nașterea asociației culturale Universitatea Liberă care organiza conferinţe şi concerte. Locuința sa din București a fost amenajată, după moartea sa și în conformitate cu testamentul său, ca sediu al unei fundații academice.

Bunătatea Sabinei Cantacuzino și climatul liniștit pe care îl crea prezența ei a rămas în mințile tuturor celor care au cunoscut-o. Diplomatul Alexandru Danielopol a fost mai mult decât un apropiat al familiei Brătianu, a fost aproape un membru al ei. Tatăl său a fost prieten apropiat cu Ionel Brătianu și el și-a petrecut foarte mult timp pe moșia Brătienilor și în casa lor.

În 1995, intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Danielopol retrăia amintiri legate de universul familiei din care provenea Sabina Cantacuzino și amprentele pe care distinsa doamnă le lăsase asupra celor pe care îi cunoscuse:

 “Sunt din familia Brătianu şi mă mândresc că sunt din familia Brătianu! Am fost crescut în spiritul Brătienilor, fiindcă Brătienii aveau ca şef de familie nu pe Ionel Brătianu, o aveau pe Sabina Cantacuzino. Era fata cea mare din toţi copiii lui Ion Brătianu şi era o fiinţă foarte inteligentă şi în acelaşi timp foarte autoritară. Cam toată lumea se lua după ce spunea ea. De altfel, de două ori pe an, erau dejunuri la Sabina Cantacuzino unde, indiferent de treaba pe care o avea, Ionel Brătianu era acolo. Era și Vintilă, era și Dinu, singurul care lipsea era Gheorghe. Cataifele pe care ni le dădea când aveam noi mesele astea le făcea Sabina Cantacuzino, erau nişte cataife cu totul speciale. Le-am căutat în toată Europa în care am călătorit – și eu am călătorit foarte mult și în Grecia, în Turcia – și nu mai am găsit cataiful ăla. Şi culmea e că niciodată nu mi-a trecut prin cap, până a murit Sabina Cantacuzino, să am reţeta acelui cataif. Şi nimeni nu mai are această reţetă, nu mai este.”

Sabina Cantacuzino s-a dedicat cu vocație și activităților sociale. S-a implicat în organizarea de așezăminte pentru copii și bolnavi, cum a fost căminul de copii unde educația se baza pe sistemul inventat de medicul și pedagogul italian Maria Montessori la sfârșitul secolului al 19-lea. A fost președinta Asociației pentru Profilaxia Tuberculozei și în 1914 a avut inițiativa deschiderii unui spital special pentru cei infectați cu bacilul Koch. În timpul primului război mondial era la conducerea unui spital din București. În decembrie 1916, după ce România intrase în conflict alături de Antanta anglo-franco-rusă, ea a rămas în Bucureștiul ocupat de armata germană, împreună cu alte doamne din înalta clasă a burgheziei române, refuzând să se refugieze la Iași.

În 1917, ca soră a lui Ionel Brătianu, politician român adversar al Germaniei și artizan al intrării României în război alături de Franța, administrația germană o închide la mănăstirea Pasărea, la est de București. Aflată în recluziune, Sabina Cantacuzino își păstrează optimismul, vioiciunea și încrederea că România va ieși cu bine din greaua situație creată de ieșirea Rusiei din război. După încheierea Marelui Război, Sabina Cantacuzino participă la consolidarea noii construcții politice a României Mari. Este autoare a două volume de memorii scrise începând din 1921, la marcarea centenarului nașterii ilustrului ei tată. Exact în ziua de 23 august 1944, ziua în care România ieșea din alianța cu Germania, Sabina Cantacuzino înceta din viață la București, la vârsta de 81 de ani.