Revoluția de la 1848

Desfăşurată în prima parte a anului 1821 (între februarie și mai), Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu a dus la sfârșitul domniilor fanariote în Țara Românească și Moldova și, mai târziu, la transformarea în mit a conducătorului său. Menționat deseori în manuale, imortalizat prin statui și tablouri, Tudor Vladimirescu este, în realitate, un personaj puțin cunoscut de marele public, dar extrem de interesant și chiar controversat. Revoluția condusă de el în Țara Românească a fost împletită cu cea greacă de eliberare din Imperiul otoman. Iar legătură sa cu Eteria, societatea secretă care a început revoluția greacă, a dus în cele din urmă la asasinarea lui. 

Născut dintr-o familie de moșneni sau de țărani liberi din județul Gorj, Tudor Vladimirescu a ajuns prin pricepere și adaptabilitate, administrator de moșii, negustor, dar și sluger în armata țaristă, grad de ofițer obținut în timpul ocupației rusești dintre 1806 și 1812. Motivele cu care și-a început revolta conțineau și ambiții personale, dar și nevoia unor schimbări politice. Acțiunile sale au depins atât de colaborarea cu Eteria, cât și de speranța într-un ajutor rusesc de care, deși nu fusese promis, era așteptat și de greci. Ce fel de personalitate a avut acest om, cum a ajuns să colaboreze cu eteriștii conduși de Alexandru Ipsilanti, cu ce scopuri și-a pornit revolta, toate acestea sunt detaliate de istoricul Tudor Dinu, în recenta sa lucrare intitulată "Revoluția greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și al Țării Românești". 

Să-l ascultăm pe Tudor Dinu.  Tudor  joacă un rol cheie în planurile eteriștilor. Încă din anul 1820, atunci când eteriștii se întâlnesc în orașul Ismail pentru a pune la cale planul general al revoluției, ei spun că în Țara Românească revoluția va fi pornită de un anume Tudor Vladimirescu, considerat de ei "comandantul bărbaților înarmați din Craiova". Eteriști l-au sponsorizat pe Tudor Vladimirescu și au crezut că poate să fie o unealtă docilă în mâna lor. S-au înșelat amarnic, așa cum s-au înșelat și marii boieri care au vrut să îl joace pe degete. El este, poate, după părerea mea, cel mai impresionant exemplu de "self-made man" din istoria noastră: un om simplu, care crede în steaua sa și încearcă să-și depășească condiția într-un mod strălucit, încercând să facă orice pentru carieră de la a intra pe sub pielea boierilor, la a face comerț de mare succes, întâi în numele respectivului boier, apoi pentru sine, la intrarea în administrație până la o carieră militară. Intrând în anturajul consulatului rus, colaborând cu Eteria, el ajunge să spere la obținerea domniei într-un nou sistem, într-o răsturnare totală a rânduielilor din Principate pe care ar fi adus-o eliberarea realizată de ruși. Sursele grecești aduc multe lucruri noi, din acest punct de vedere, precizând că eteriștii i-au promis lui Tudor că o "să-l suie pe tronul lui Decebal".

Indiferent însă de motive, Tudor Vladimirescu și armata sa au reușit să destabilizeze ordinea fanariotă din Țara Românească, să-și atragă sprijinul unei părți importante din boierimea autohtonă și să ajungă la curtea domnească de la București. Între timp, eteriștii conduși de Alexandru Ipsilanti intraseră în Moldova, încercau să-și încropească o armată din localnici și sperau la o răsculare generalizată a populației din Principatele române contra otomanilor. Pe lângă schimbările politicile, aveau în vedere revoluționarii și schimbări sociale? 

Răspunde istoricul Tudor Dinu.  Cel mai radical din acest punct de vedere social, dar și politic, era Alexandru Ipsilanti. În programul său politic, Alexandru Ipsilanti propune, de pildă, nu numai domni pământeni, dar un fel de monarhie constituțională cu veniturile domnilor verificate de un prim parlament al Țărilor Române. Și Tudor a avut importante propuneri în domeniul social, menite să îmbunătățească viața oamenilor simpli, dar nu au fost atât de radicale așa cum ni s-au prezentat nouă. De pildă, el propune, printre altele, revenirea unor impozite. Sigur că a avut și propuneri extrem de interesante. Cea mai importantă pentru dezvoltarea comerțului este desființarea vămii interne care făcea ca produsele aduse din alt oraș să fie extrem de scumpe. Totodată, Tudor propune reducerea câștigului obținut deopotrivă de brutari și măcelari, astfel încât și pâinea, și carnea să fie accesibile. A existat și poate cea mai radicală propunere, dar probabil inaplicabilă:  atribuirea dregătorilor pe baza meritului, lucru care nu era aplicabil, iar sistemul corupției nu putea să dispară, în condițiile în care chiar Tudor pleda pentru reducerea retribuțiilor dregătorilor.

În ciuda intențiilor pe termen lung, situația de pe teren n-a fost una fericită. Trecerea armatei eteriste prin teritoriile românești a dus la dezordine, jafuri, revolte ale populației locale. În plus, iminenta invazie otomană risca să transforme iar principatele într-un teatru de război, iar mult așteptatul ajutor rusesc nu mai sosea. În aceste condiții, Tudor Vladimirescu a început o riscantă acțiune diplomatică pentru a pune la adăpost atât țara, dar și reușitele sale de până atunci, încercând să negocieze cu Sublima Poartă de la Istanbul. Alexandru Ipsilanti a aflat, însă, de aceste tentative și l-a considerat trădător. 

Tudor Dinu continuă istorisirea evenimentelor de atunci. Poate actul de acuzare cel mai important reprezintă o scrisoare pe care o trimite Tudor care ajunge în mâinile sultanului În această scrisoare, el se oferă să pornească război împotriva "trădătorului Ipsilanti", în condițiile în care Înalta Poartă i-ar acorda un ajutor. Acest lucru nu era însă posibil. Înalta Poartă nu putea să acorde ajutor militar unui creștin răzvrătit. S-ar putea ca Tudor să fi fost extrem de abil, să încerce să păstreze relațiile bune cu turcii și să nu pornească împotriva lui Ipsilanti. De asemenea Tudor, până în ultimul moment, a sperat în venirea oștirii rusești. Fusese asigurat pe nenumărate canale, de aceea el temporiza un pic. Din punctul de vedere al eteriștilor însă, e o trădare.

Acuzat de trădare, Tudor Vladimirescu a fost judecat conform codului Penal al Eteriei și a fost condamnat pentru că a acționat împotriva patriei Eteriei, adică a Greciei, deși evident patria lui Tudor era Țara Românească. De aceea, procesul său și executarea ulterioară sunt considerate și astăzi nedreptăți de către istoriografia și opinia publică românească. Pentru Principatele românești, revoluția avea să se încheie cu moartea lui Tudor Vladimirescu pe 28 mai 1821. Dar eteriștii vor continua să se lupte aici cu otomanii până la înfrângerea suferită în bătălia de la Drăgășani, de la începutul lunii iunie. Despre efectele anului revoluționar 1821 asupra Țării Românești și Moldovei ne vorbește la final tot Tudor Dinu. 

Pentru Principatele Române, Revoluția greacă a fost un dezastru, pentru că în urma revoluției grecești, principatele au fost devastate de la un capăt la altul. Sacrificiul românilor a fost exemplar. A fost nevoie de unul sau două decenii ca Principatele să își revină de pe urma acestei devastări. Apoi a urmat și un război ruso-turc. Pe de altă parte, rolul Revoluției din 1821 a fost fundamental pentru că a marcat intrarea Țărilor Române în mod definitiv pe orbita occidentalizării, chiar dacă acest lucru începuse de pe la 1812. Acesta se cristalizează și se definitivează la nivelul elitelor, nu al țăranului român, care continuă să trăiască în plin secol al XIX-lea după ritmuri ancestrale. A fost un sacrificiu necesar pentru ca România să-și găsească locul pe harta Europei și nu a Imperiului Otoman.