QSL iunie 2014 - Castelul Bran

La sfârsitul secolului al XII-lea, cavalerii teutoni primesc de la regele Andrei al II-lea al Ungariei zona din interiorul curburii Carpaţilor, cunoscută sub numele de Ţara Bârsei. Scopul era, de fapt, apărarea graniţei de sud-est a Transilvaniei de cumani şi pecenegi. Teutonii ridică o fortăreaţă la Bran (denumirea turcă a cuvântului „poartă”), dar în 1226 sunt izgoniţi din regiune. La 19 noiembrie 1377 cancelaria regelui maghiar Ludovic cel Mare – Ludovic I de Anjou – emite un act prin care acordă locuitorilor Braşovului privilegiul construirii unui castel. Acest document îndeamnă saşii din întreaga regiune a Braşovului să participe la construcţia castelului Bran. În 1388 se încheie construcţia castelului. Acesta este ridicat pe stânca abruptă dintre Măgura şi Dealul Cetăţii şi dispune de o vedere excepţională spre dealurile învecinate, spre valea Moeciu şi Ţara Bârsei. Castelul are atât rolul de vamă – reţine 3% din valoarea mărfii care intră şi iese din Transilvania, cât şi cel de fortăreaţă la graniţa estică a Transilvaniei pentru a opri extinderea Imperiului Otoman. El este locuit de mercenari. Cronicarul Ioan de Tîrnava aminteşte şi de „briganţii şi balistarii englezi” din secolul al XV-lea. Castelanul Branului era ales de către rege, de regulă din rândul saşilor. În istoria Transilvaniei, rolul său va fi din ce în ce mai important, astfel încât la sfârşit de veac XV comandantul castelului ajunge să deţină şi titlul de vice-voievod al Transilvaniei.

Construcţia suferă de-a lungul timpului mai multe deteriorări provocate adesea de asedii, dar şi de neglijenţă ori de fenomene ale naturii. Astfel istoria consemnează în 1593 o explozie a pulberăriei, iar în 1617 o furtună puternică, care a distrus acoperişurile. Lucrări de reconstrucţie s-au executat şi în timpul domniei lui Gabriel Bethlen (1613 – 1629), atunci când s-au refăcut turnul porţii, turnul rotund şi donjonul. În secolul 19, după ce graniţa dintre Transilvania şi Valahia se mută în munţi, la Pajura, castelul Bran îşi pierde importanţa militară şi comercială. Branul încetează să fie punct de graniţă şi vamal al Austro-Ungariei, cetatea continuă să îndeplinească o funcţie administrativă.

Branul impresionează prin construcţia sa asimetrică şi sobră. Dincolo de zidurile cenuşii, descoperi încăperi cu geamuri mici, crenelate, cu mobilier puţin, scări secrete, culoare înguste şi austere. Câteva săli merită o atenţie deosebită. În sala de consiliu poate fi admirată o masă de stejar adusă dintr-o biserică englezească şi câteva scaune învelite în piele de Cordoba. Sala de muzică de la etajul al 3-lea îm care a cântat şi marele Enescu este decorată cu mobilă valoroasă din secolul al XVI-lea. Remarcabil este Salonul Rococco al Reginei Maria de la cel de-al 2-lea nivel. Mobilierul a fost adus de la Viena, iar soba de o mare valoare artistică, este construită din cahle săseşti din secolul al XVIII-lea. O altă sobă asemănătoare, dar placată cu cahle florentine din secolul al XVI-lea există în dormitorul Regelui Ferdinand, unde se află şi cea mai valoroasă piesă a muzeului, un pat cu baldachin realizat în stilul baroc. In curtea interioară este o fântână de mult secată în care vizitatorii încă aruncă un bănuţ, punându-şi dorinţe. În apropierea castelului există un tabernacol săpat în stâncă, unde se pare ca a fost adăpostită în 1940, inima Reginei Maria. Lângă acesta, din dorinţa Principesei Ileana a fost ridicată o replică la dimensiuni reduse a Capelei Stela Maris din Balcic. Apoi, autorităţile comuniste au transformat Castelul Bran într-un muzeu cu trei departamente: castelul însuşi împreună cu piese din patrimoniul familiei regale, vama medievală şi secţia de etnografie, cuprinzând casele tradiţionale din parcul de lângă castel. La 18 mai 2009, după 61 de ani, 4 luni şi 11 zile în care Castelul Bran a aparţinut statului român, acesta a fost retrocedat copiilor Prinţesei Ileana de România, şi anume Dominic, Elisabeta şi Maria Magdalena.