În 1985 era lansat proiectul "Capitala Europeană a Culturii" pentru a sprijini bogăția și diversitatea culturală europeană și pentru conștientizarea istoriei și a valorilor europene comune.
În urmă cu aproape 40 de ani era lansat proiectul "Capitala Europeana a Culturii". În scurt timp a devenit unul din cele mai populare și apreciate la nivelul UE. Prin acest titlu se demonstrează bogăția și diversitatea culturilor din Europa, se stimulează turismul durabil și se promovează dezvoltarea orașelor prin cultură. De asemenea, titlul are un impact social și economic pozitiv pe termen lung atât pentru orașe, cât și pentru regiunile învecinate. Pentru a fi selectate, orașele au trebuit să elaboreze un program cultural cu o puternică dimensiune europeană, care să promoveze implicarea activă a locuitorilor și a comunităților lor.
În 2023, Timișoara este Capitală Europeană a Culturii alături de orașele Veszprém din Ungaria şi Elefsina din Grecia. Timişoara a dat startul manifestărilor. Circa 15.000 de spectatori şi peste 100 de oficiali de rang înalt, reprezentând peste 40 de ţări de pe trei continente, au asistat la evenimente. Timişoara s-a transformat într-o imensă galerie de artă, cu numeroase expoziţii colective şi personale. De asemenea, au avut loc concerte de muzică, spectacole de teatru, film, dezbateri în comunitate șiun festival de cultură digital.
Prezentă la manifestările inaugurale, Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a decernat Timişoarei premiul "Melina Mercouri", în valoare de 1,5 milioane de euro, acordat oraşelor capitale culturale europene care şi-au îndeplinit angajamentele asumate în program.
Adina Vălean a vorbit despre beneficile aduse de titlu de "Capitala Europeana a Culturii": "Apartenenţa la reţeaua de Capitale Culturale Europene e mai mult decât simbolică. Experienţa ne arată că oraşele gazdă au avut beneficii semnificative pe termen lung în ceea ce priveşte regenerarea urbană, îmbunătăţirea imaginii publice sau valorificarea potenţialului de inovaţie. În aceeaşi măsură, capitalele culturale europene au reuşit să atragă mai mulţi turişti şi să promoveze un turism de calitate la nivel naţional şi european. Contextul creat de numirea unui oraș Capitală Culturală Europeană aduce și alte investiții decât cele legate de evenimentele culturale. Comisia Europeană prin fondurile de coeziune a finanțat în regiunea de vest - Timișoara proiecte în valoare de 221 de milioane de euro începând cu anul 2007."
Până în prezent, peste 60 de orașe din Uniunea Europeană și nu numai au primit titlul de Capitală Europeană a Culturii. Programul a devenit atât o platformă-cheie pentru poziționarea la nivel internațional al acestora, cât și un catalizator al regenerării economice și culturale.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved