Joi, 23 ianuarie, Centrul Europe Direct București a fost invitat să susțină o oră de informare europeană la Liceul Internațional de Informatică București.
Acțiunea a avut ca principali destinatari elevii de gimnaziu și a debutat cu o prezentare interactivă a momentelor-cheie din istoria Uniunii Europene, dat fiind că anul acesta celebrăm 70 de ani de la lansarea Declarației Schuman. Aceasta a fost urmată de informații despre simbolurile și instituțiile UE, precum și de drepturile pe care le conferă calitatea de cetățean european.
Pentru a consolida cunoștințele acumulate prin joc, elevii au fost invitați să mimeze drepturile conferite de cetățenia europeană, apoi au fost antrenați într-un quiz despre UE pe plaftorma Kahoot.it. Quiz-ul a reprezentat momentul culminant al evenimentului, iar câștigătorii au fost felicitați și premiați cu materiale informative despre UE.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați site-ul Europe Direct București.
(Loredana Licuța, coordonator Centrul Europe Direct București)
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved