Khalid Inayeh

Khalid Inayeh este arhitect și vine din Iordania. A ajuns în România în anii '80, cu o bursă guvernamentală, mai întâi la Timișoara, apoi la București, unde a absolvit Universitatea de Arhitectură Ion Mincu. A urmat acolo un masterat și a devenit arhitect specializat în planificare urbană. Este promotor al economiei sociale și membru fondator al unei asociații bazate pe principiile economiei sociale, Meșteshukar Boutique, care pune în valoare meșteșugurile tradiționale, în slujba unor produse cu design contemporan. În acest antreprenoriat social lucrează deopotrivă romi, români și persoane de alte naționalități, artiști, meșteri, meșteșugari și designeri de bijuterie. Ne povestește cum a ajuns în România:

"Aveam 18 ani, am venit ca student bursier al statului român la Facultatea de Arhitectură. Limba română am învățat-o la Timișoara și aveam accent bănățean la momentul acela, între timp, venind în București, am căpătat accent de București. Am făcut Institutul de Arhitectură Ion Mincu din București, am avut o tentativă de a face un doctorat în urbanism, dar n-am mai continuat, însă a fost o experiență care m-a dus la ceea ce sunt astăzi. Parcursul profesional m-a dus spre a vedea ce-i frumos în jurul nostru și a-l scoate la iveală, indiferent dacă acela este un obiect de arhitectură sau un obiect de bijuterie, de design interior sau chiar oamenii din jurul nostru, mai ales, de fapt, oamenii. Iar ceea ce fac astăzi este că încerc să scot frumosul din fiecare dintre cei cu care mă întâlnesc. Noi aici la Meșteshukar Boutique asta facem: încercăm să-i ajutăm pe toți să scoată ceea ce e mai frumos în ei."

Khalid Inayeh are o poveste de viață mai aparte: s-a născut într-o tabără de refugiați din Iordania, acolo unde tatăl său era profesor și face parte dintr-o familie numeroasă, cu opt copii. A venit singur în România, iar când a ajuns să studieze la facultate, nu i-a fost deloc ușor, dimpotrivă, prima notă pe care a primit-o a fost 4. Și totuși, la finalul celor cinci ani de facultate, Khalid Inayeh a terminat cu nota 10.

"La prima vedere a fost destul de greu, așa cum spuneți. Însă, la a doua vedere, a fost mult mai greu, pentru că, pe lângă faptul că am venit singur-singurel într-o țară în care nu cunoșteam pe nimeni, necunoscând nici limba, era vremea comunismului în România și viața era destul de complicată. A fost greu, este adevărat, însă în comunitatea în care mă aflam - îmi făcusem și prieteni români, deși pe vremea aceea nu era voie, fiindcă trebuiau să mă raporteze dacă beam o bere împreună, dar ei nu mă raportau- m-am simțit foarte bine cu ei, m-am simțit sprijinit de fiecare dată când am avut nevoie și am ajuns la un moment dat să fiu efectiv acasă."

Între timp au trecut 39 de ani, Khalid și-a făcut o familie aici și a devenit localnic. A fost vizitat de câteva rude din Iordania, mama sa a venit aici o dată, iar fiul său cel mare, născut în România, cu studii la București, a fost plecat o perioadă în străinătate și s-a întors să lucreze aici. Khalid n-a dorit niciodată să părăsească țara de adopție. L-am întrebat de ce merită să trăiești în România.

"Eu aș mai veni o dată, pentru că în viață am învățat un lucru extrem de important: să nu am regrete. Aș sfătui pe oricine să vină în România, să plece și în Germania, să se ducă și în Siberia, dacă simte. Dar, în mod special, în parcursul meu în România niciodată n-am simțit că aș fi aparținut unei alte etnii. Niciodată nu mi s-a arătat că nu sunt binevenit și pentru aceasta mulțumesc acestui popor, care este deosebit. N-am trăit în Germania, să știu dacă și nemții sunt la fel de primitori, dar despre români pot să spun: Da, sunt fantastic de primitori și de iubitori de oameni. În momentul în care îți faci treaba și îți vezi de treabă și ești la locul tău, nu te deranjează nimeni. Știu că în diverse alte țări poți să fii deranjat, chiar dacă stai la locul tău. În România se pare că nu se întâmplă. Iar dacă ar fi să aleg încă o dată unde să fi petrecut acești 39 de ani, cu siguranță aș fi ales România. E altă căldură, e mai caldă atmosfera în alte țări, dar cred că în sufletele noastre totuși e mai mare căldura aici."

Meșteshukar Boutique, asociația pe care a înființat-o Khalid Inayeh, este bazată pe principiile economiei sociale. L-am întrebat ce și-a dorit cu acest proiect multicultural și multietnic:

"În primul rând, mi-a dorit ca, atunci când copiii mei se plimbă pe stradă, să fie egali cu ceilalți, nu superiori sau inferiori, ci egali. În al doilea rând, ca să fiu foarte onest, mi-am dorit ca toți copiii tuturor să fie tratați cu aceeași măsură cu care sunt tratați copiii mei, iar pentru aceasta, va trebui să vedem că suntem oameni. Cum am zis la început, avem o frumusețe în noi, societatea este cea care scoate la iveală acea frumusețe sau o îngroapă. Eu sunt unul dintre cei care vor să o scoată din toți oamenii. Eu nu pot fi un om bogat și prosper, să am gratii la ușa casei, iar vecinii mei să moară de foame. Nu voi face niciodată chestia asta, de aici și economia socială: eu mă simt bine, dacă cei din jurul meu se simt bine. Este o condiție esențială pentru binele meu. 

Știu că sunt oameni care încă n-au înțeles acest lucru și cred că pot să le fie bine cu mult rău în jurul lor, eu însă știu cu siguranță că nu, chiar dacă ei nu-și dau seama. Și lor ar putea să le fie mai bine dacă ar distribui și din ceea ce au, dacă ar fi alături de cei care au nevoie. Eu știu design, știu arhitectură; meșterii mei nu știu, ei știu să lucreze cu metalul. N-au făcut facultăți, nu s-au uitat în reviste de design, nu s-au uitat pe site-uri, nici n-au practică de a se uita. Ei fac din mână și scot lucruri minunate, dacă au indicațiile necesare. Așa toată lumea trăiește bine, toată lumea e fericită, e o comunitate de meșteșugari, designeri, clienți, chiar și clienții fac parte din comunitatea noastră. Iubim frumosul și lucrăm în interesul lui, pentru că frumosul este, până la urmă, în interesul tuturor."