Oana Perju este, la bază, economist, însă ulterior a ales să obțină și o dublă specializare în antropologie.
Oana Perju este, la bază, economist, însă ulterior a ales să obțină și o dublă specializare în antropologie. Consideră că mai are de făcut multă cercetare de teren până să se identifice ea însăși ca antropolog în adevăratul sens al cuvântului, însă modul în care a îmbinat cele două domenii este cu totul inedit. Cum a început totul? Oana Perju "Înainte, eu am trecut printr-o perioadă de tranziție. Trebuie să recunosc, în timpul facultății, am avut ocazia să mă conectez cu mediul asociativ, cel al organizațiilor neguvernamentale. Tranziția respectivă mă ducea către o direcție umanistă. Antropologia a venit și a așezat lucrurile ceva mai bine și m-a ajutat să înțeleg, de fapt, ceea ce am făcut înainte, experiențele mele cu proiecte sociale, de mediu și de educație, destul de diverse. Am lucrat și cu voluntari, iar la un moment dat am avut ocazia să lucrez într-un domeniu destul de larg. Antropologia m-a ajutat să pun o lupă pe niște fenomene și contexte ce țin specific de comunitate și de ceea ce înseamnă această dezvoltare în comunități, din punct de vedere economic și social."
Industriile creative sunt, pentru Oana Perju, o provocare în adevăratul sens al cuvântului. Cu atât mai mult cu cât reprezintă un palier de activitate recent, dar care trezește din ce în ce mai mult interes la nivel mondial. "Proiectele în care sunt implicată în acest moment sunt atât sociale, cât și culturale. Sunt două serii diferite, dar există o conexiune între ele. Am avut ocazia să ajung în lumea tradițiilor creative, în care l-am cunoscut pe domnul profesor Vintilă Mihăilescu. O întâlnire între industriile creative și elemente ce țin strict de patrimoniul cultural. Ce presupun tradițiile creative? O serie de proiecte care vin din domenii cât se poate de diverse. Putem să vorbim despre arhitectură și modalități de construire folosind materialele din proximitate, despre cooperarea dintre designeri, meșteșugari și artizani, despre "slow architecture" și "slow design", despre educație și modalități noi de promovare și de conservare a patrimoniului material."
Proiectele din zona industriilor creative prind teren în România și angrenează echipe de entuziaști, din cele mai diverse domenii. Explică Oana Perju. "Cunosc foarte mulți oameni interesanți. Se întâmplă proiecte extraordinare peste tot în România: KraftMade la Cincu, Delta Craft sau Ivan Patzaichin, în Delta Dunării, "slow architecture" la Țibănești sau Vila Golescu. Sunt proiecte care fac referire la resurse de origine tradițională, care au un calup de inovație, dar și de implicare la nivel social, chiar prin economie socială."
Am întrebat-o pe Oana Perju cum percepe un antropolog schimbările și provocările la care sunt supuse, în societatea de astăzi, generațiile cele mai tinere. "Am o oarecare reținere să îmi spun antropolog. Cred că sunt antropolog aspirant, încă mai am mult de lucru până când o să ajung antropolog deplin. Provocările nu sunt nici noi, dar nici vechi. Provocări au fost dintotdeauna, pentru fiecare generație în parte. Mi se pare însă că acum provocările se întâmplă ceva mai rapid. Perioada de adaptare este ceva mai scurtă, timpii de reacție trebuie să fie ceva mai rapizi și fiecare generație se adaptează la contextul în care se află. Iar tehnologia accelerează acest grad de adaptare. Generațiile sunt istețe și se adaptează, iar tehnologia ajută în această manifestare. În același timp, tehnologia vine cu provocări noi. Singura mea teamă este izolarea care ar putea să vină odată cu tehnologia."
Cum își imaginează Oana Perju un tânăr aspirant la o carieră în domeniul antropologiei? "Foarte colorat și deschis. O persoană deschisă către ceilalți și foarte curioasă să descopere și, cel mai important, să înțeleagă și să facă o traducere a fenomenelor pe care le observă și către ceilalți."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved