Cultura idiş în România

Limba şi cultura idiş cuprind un vast areal în Europa Centrală şi de Est, de la Marea Baltică la Dunăre, marele fluviu paneuropean fiind considerat frontiera sa de sud. Este limba și cultura evreilor central și est-europeni din fostul Imperiu habsburgic și din fosta Rusie țaristă, de pe teritoriul Țărilor Baltice și până în România. Vorbitorii români de idiş aproape au dispărut mai ales din cauza emigrărilor masive începând cu anii 1950. În România, conform recensământului din 1930, locuiau aproximativ 800.000 de evrei din care jumătate foloseau idișul ca limbă curentă.

Cercetarea limbii idiș a început în ultimul sfert al secolului al 18-lea, mai ales de către elitele evreiești din spațiul german. Limba idiș a suferit influențe din toate culturile europene în mijlocul cărora evreii europeni au trăit și, în mod natural, cultura idiș a fost o întâlnire a iudaismului cu formele culturale ale timpului său. Ea a fost în egală măsură națională și transnațională, una specifică poporului evreu în care se regăseau și elemente ale celorlalte etnii. 

Lista celor care au creat limbă și cultură idiș este impresionantă, printre cele mai importante nume cunoscute în cultura română prin traduceri fiind cel al lui Șalom Alehem și cel al poetului şi romancierului Iţic Mangher, cel mai cunoscut scriitor şi romancier de idiș din spaţiul românesc. Din data de 30 mai 2018 se aniversează ziua internațională a climbii și culturii idiș, ziua în care s-a născut Ițic Mangher.

Camelia Crăciun predă cultură iudaică la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la Universitatea din București. Împreună am realizat o scurtă introducere în lumea fascinantă a limbii și culturii idi: "Idişul este limba comunităţii aşkenade, adică a comunităţii evreieşti est-europene. Este o limbă care a fost vorbită timp de peste un mileniu în tot spaţiul est-european, pornind de la Marea Baltică până la Dunăre, Dunărea fiind considerată graniţa acestei culturi, mai la sud fiind dominantă cultura ladino, a evreilor sefarzi. 

În România, în mod firesc, majoritatea populaţiei evreieşti până în secolul 20 vorbea în mod natural idişul, o limbă înrudită cu limba germană, dar o limbă distinctă, care foloseşte caracterele ebraice, dar care are o componentă germanică foarte importantă, atât gramatical, cât şi lexical. Mai sunt, desigur, influenţe ale limbilor şi culturilor din Europa de Est: este o componentă polonă, una rusă, una ucraineană, bineînţeles aramaică şi ebraică biblică. Este o limbă extrem de flexibilă, s-a adaptat foarte bine realităţilor social-istorice în spaţiile în care a fost vorbită. În felul acesta se explică această diversitate lingvistică excepţională."

Idișul în România a fost o cultură activă, au existat şcoli, teatru, presă, texte politice în idiş, a fost o adevărată manifestare plenară a unei limbi vii. Camelia Crăciun. "Una dintre direcţiile mele de cercetare şi de care îmi face foarte mare plăcere să vorbesc este istoria teatrului de limbă idiş, teatru care porneşte, practic, din spaţiul românesc. În 1876, din toate ţările est-europene în care se vorbea idişul, tocmai la Iaşi a apărut contextul cel mai bun din care să pornească acest fenomen cultural care a ajuns până în SUA, iar cel care a creat acest fenomen, Abraham Goldfaden, evreu rus ajuns în Iaşi în preajma războiului de independenţă, este poate cel mai cunoscut creator în idiş care porneşte din România. 

A mai fost Iţic Mangher, scriitorul pe care l-am reeditat anul trecut, cu celebrul lui roman aparent pentru copii dar de fapt într-o cheie ludică accesibilă oricărei vârste, "Cartea raiului". A fost un poet cunoscut, tradus în foarte multe limbi. Îl mai pot enumera pe celebrul fabulist Eliezer Steinbarg, pe poetul Jacob Groper, pe marele regizor Jacob Sternberg care a influenţat teatrul românesc nu numai pe cel de limbă idiş pe scenele bucureştene. Din câte am cercetat până acum, nu am găsit autoare de limbă idiş. Nina Cassian face traduceri din idiş în română ale unor poeţi cunoscuţi, dar ea e poetă de limbă română, nu creează în idiş."

Presa a fost mediul prin care intelectualii de limbă idiș se adresau propriei comunități, dar și acelei comunități mai largi care depășeau granițele unei țări. Cu detalii, Camelia Crăciun: "Presa de limbă idiş este un domeniu destul de puţin cercetat şi extrem de ofertant, având în vedere că există o populaţie atât de consistentă vorbitoare de idiş, mai ales în secolul 19 şi început de secol 20. Spre exemplu în Iaşi, unde populaţia era aproape jumătate de origine evreiască, marea ei majoritate vorbitoare de idiş, este un mare centru de presă evreiască. Primele publicaţii de limbă idiş deja apar acolo, prin anii 1850. 

Este o presă foarte dinamică dar care din motive economice fluctuează foarte mult, apar foarte multe publicaţii care nu sunt foarte longevive şi care reflectă realitatea social, politică şi culturală a momentului. În perioada interbelică şi mai ales după Holocaust, presa de limbă idiş scade ca pondere dar în anii 1950 radioul naţional avea emisiuni în limbă idiş. Până de curând există publicaţii de limbă idiş, inclusiv revista "Realitatea evreiască" a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România avea o pagină din care își făcea un titlu de onoare să o continue."