Clădirea Școlii Centrale de Fete din București, monument de patrimoniu

Printre liceele vechi din București, Școala Centrală de Fete ocupă un loc aparte, nu doar prin tradiția unei educații de calitate, dar și datorită clădirii care o găzduiește, clădire reprezentativă pentru primele manifesctări ale stilului arhitectural așa-numit național sau neoromânesc.  Gândit în liniile sale principale de arhitectul Ion Mincu, proiectantul Școlii Centrale, stilul neoromânesc a fost dezvoltat ulterior de alți arhitecți și a ajuns la apogeu în interbelic când a devenit maniera predilectă de construcție a clădirilor publice și private din România Mare. Însă, indiferent de schimbările petrecute în timp,  începuturile sale se regăsesc în stilul cu totul aparte ale Școlii Centrale de Fete din București. Înființată în 1852, în timpul domnitorului Țării Românești, Barbu Știerbey, școala avea un local impropriu în anii de după proclamarea Regatului României în 1881. De altfel, imediat după înființarea regatului, Parlamentul a adoptat un amplu program de construcție de clădiri publice, printre care și școli, alocând fonduri consistente pentru asta, aflăm de la Nicolae Șt. Noica, autorul volumului "Istoria clădirii Școlii Centrale de Fete din București".  

Se promovează un proiect de lege pentru școli și instituții culturale de învățământ pentru care se alocă o sumă foarte importantă de bani, reprezenta cam 10% din bugetul țării de atunci. (...) între 10% și 12% doar pentru construcții de clădiri. În anul 1885 se face primul pas. Se încheie un contract cu arhitectul Ion Mincu pentru a întocmi proiectul Școlii Centrale de Fete. În programul de construcție erau precizate toate funcțiunile pe care trebuia să le îndeplinească. Clasele trebuiau să aibă un volum ( suprafață și înălțime), astfel încât să fie 7 metri cubi de aer pentru fiecare elevă. Iar în bibliotecă unde ședeau poate mai mult, inclusiv în recreații, trebuia să fie nouă metri cubi de aer pentru fiecare elevă. Arhitectul Ion Mincu a respectat acest program. A făcut școala în forma unui dreptunghi. Ea a fost gândită să aibă subsol, parter și un etaj. Școala avea la vremea respectivă, în afară de clase, și internat. Fetele veneau, ședeau la internat, mâncau, căci aveau și o cantină.

După o modificare a programului inițial propus de Ministeru Educației, după organizarea licitației pentru antrepriza de construcție, licitați câștigată de firma inginerului Sicard, lucrările au început în 1888. Iar doi ani mai târziu, în 1890, Școala Centrală de Fete s-a mutat de la vechea adresă din vecinătatea Spitalului Colțea, în noua clădire unde se află și azi lângă Grădina Icoanei. Pentru elevele de aici, arhitectul Ion Mincu și-a adaptat viziunea artistică pentru a le asigura tot confortul propice studiului. 

Nicolae Șt. Noica:   În interiorul acestui dreptunghi era o curte, extraordinar de frumoasă și astăzi, după o sută de ani. În această curte, el a gândit să fie locul de recreere al elevelor. Și ieșeau în curte și își petreceau timpul din recreație aici. Ceea ce este interesant este că acest coridor care dădea spre grădină a fost închis cu niște coloane de tipul coloanelor de la mânăstiri. (...) La un moment dat, el a vrut să le lase deschise. Totuși, din cauza climei, a hotărât să le închidă și, față de sistemul de la mânăstiri, aici sunt închise cu un sistem de ferestre foarte bine construite și care funcționează și azi. Aș mai vrea să vă spun că pentru prima oară ele au introdus un nou stil în arhitectură.

Noul stil îmbina arhitectura vernaculară și stilul brâncovenesc cu arhitectura bisericească autohtonă, dar și cu împrumuturi meditaraneene în privința ornamentelor. Cel mai bine se vede acest lucru la ornamentele din faianță colorată din zona cornișelor. Tot acolo, sus, sunt scrise numele celor mai ilustre soții de voievozi și domnitori, sprijinitoare, de asemenea, a culturii și educației.  Odată cu studierea arhivelor în vedere descoperii planurilor originale întocmite de Mincu, autorul Nicoale Șt.Noica a descoperit și alte documente care reflectau interesul pentru învățământ în acea epocă de reformare a țării.  

Am găsit ștatele de plată ale profesoarelor care lucrau pe atunci la școala respectivă. (...) O profesoară de geografie sau de istorie sau de română era plătită cu 270 de lei aur. Cu 3 lei puteai  să cumperi un gram de aur, deci 270 împărțit la 3 egal 90, deci 90 de grame de aur. Astăzi, gramul de aur a ajuns la 200 de lei. 90 înmulțit cu 200 fac 18.000. Azi 18.000 de lei salariu nu are niciun președinte sau  ministru. Ori afirmația că erau puțini bani pe- atunci nu se susține. Meseriașii erau respectați, ca și un profesor adevărat. Și rezultatele s-au văzut de-a lungul timpului.

Azi, la 170 de ani de la înființarea Școlii Centrale de Fete și după 132 de la inaugurarea sediului actual,  clădirea gândită de Ion Mincu poate fi admirată în forma sa originală.