Traficul de arme de foc favorizează criminalitatea organizată din Uniunea Europeană și provoacă instabilitate politică în țările învecinate.
Comisia Europeană a propus actualizarea normelor Uniunii Europene privind importul, exportul și tranzitul de arme de foc pentru uz civil. Acestea vor facilita comerțul legal și vor reduce sarcina administrativă cu care se confruntă producătorii, armurierii și utilizatorii de arme de foc. De asemenea, normele revizuite vor întări securitatea, vor aborda problema traficului de arme de foc și vor permite efectuarea de controale și de evaluări ale riscurilor în mod coordonat, pentru a îmbunătăți trasabilitatea armelor de foc.
Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a amintit caracterul urgent al problemelor actuale.
"Cred că violența cu arme din partea grupurilor și bandelor criminale organizate este în creștere în întreaga Uniune, iar opțiunile pe care le au bandele infractoare de a-și procura arme sunt în creștere. Este o amenințare la adresa securității și stabilității în societatea noastră. În prezent, sunt prea mulți criminali care au o armă mortală în mâini. Există, de exemplu, componente care sunt foarte ușor disponibile astăzi, pentru a construi arme mortale artizanale. De obicei, când prezint o propunere am o serie de fapte și cifre de citat, dar, în ceea ce privește monitorizarea ilegală a armelor de foc, avem o mare absență a cifrelor adecvate. Trebuie să spun că avem o estimare de până la 35 de milioane de arme de foc ilegale în Uniunea Europeană. Avem în sistemul de informații Schengen 630.000 care sunt declarate pierdute sau furate în rapoarte. Desigur, sunt mult mai multe decât cele care sunt raportate."
În propunerea actualizării normelor Uniunii Europene privind importul, exportul și tranzitul de arme de foc pentru uz civil, statele membre sunt obligate să prezinte statistici privind armele de foc ilegale. Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson.
"Cea mai obișnuită modalitate de a obține aceste arme de foc este traficul transfrontalier din țări din afara UE și, de aceea, această propunere se concentrează pe importul și tranzitul de arme de foc, dar și pe exportul acestora. În acest regulament, vom crea mult mai multe reglementări cu privire la modul de a respecta standardele. Astfel. cei care călătoresc în mod legal cu arme de foc - sportivi, expozanți, vânători, vor călători mai ușor cu armele lor legale. De asemenea, vom avea un sistem digitalizat pentru înregistrarea și marcarea tuturor armelor de foc legale, dar și pentru a le îngreuna mult activitatea infractorilor: aceea de a-și importa și exporta armele de foc ilegale. Deci, acesta este un regulament urgent pe care l-am adoptat astăzi în Comisie. Vedem din raportul Europol SOCTA că grupurile infracționale organizate sunt din ce în ce mai violente și că violența este din ce în ce mai mortală."
Propunerea actuală a fost anunțată în 2020 și vizează numai armele de foc pentru uz civil. Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei sporește potențialul de proliferare a armelor de foc. Pe termen mediu, noile norme vor contribui la reducerea riscului de eludare a embargourilor aplicate în cazul exporturilor de arme de foc pentru uz civil și la intensificarea controalelor la importul acestui tip de arme de foc din țări din afara UE.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved