Arhitecți și antreprenori de construcții în Galațiul interbelic

Atestat documentar pentru prima dată îm 1445, Galațiul a fost dintotdeauna un important port la Dunăre. Dar poate că cea mai importantă și îmbelșugată perioadă a sa a fost veacul cuprins între 1837 și 1938, când a devenit, pe rând, porto-franco (între 1837 și 1883), iar apoi sediul al Comisiei Europene a Dunării până în 1938. În acești 100 de ani, orașul s-a dezvoltat enorm, devenind nu doar gazda unor célèbre bănci, agenții navala, companii internaționale și consulate, ci și deținătorul unei largi pături mijlocii. Și cele mai evidente urme ale rafinamentului și bogației acestei clase de mijloc sunt clădirile care i-au aparținut, multe ridicate de arhitecți celebri români, dar și străni, căci Galațiul a găzduit mereu o comunitate multiculturală. Din păcate, războaiele și comunismul au schimbat fața orașului, însă arhivele păstrează numele arhitecților și planurile construcțiilor proiectate de ei. Recent, a fost scos la iveală numele lui Francisc Viecelli, architect gălățean de origine italian, autor al mai multor clădiri care atestatu bogăția Galațiului și activitatea sa economică intensă din interbelic. Daniela Langusi este cea care l-a redescoperit pe Francisc Viecelli. S-o ascultăm. 

Cred că nu-l putem numi arhitect. El, în 1932, a depus o cerere în baza noii legi de organizare și funcționare a Corpului Arhitecților pentru a primi legitimația de arhitect pe care însă nu a obținut-o. Dar există un certificat eliberat de Primăria orașului Galați în care putem vedea care este numele său complet: Francesco Vittorio G. Viecelli. Deci un nume italienesc, căci era de origine italiană. Însă, în mod surprinzător, este născut la Filești, în județul Covurlui, adică în zona județului Galați de azi care se numea atunci Covurlui. E născut în 1891 și are cetățenie română din anul 1933. Tot din documentele și cererile sale putem deduce că a început să profeseze din  anul 1919, deci avea cam  28 de ani. S-a născut în România, probabil din părinți de origine italiană.(...) Deci în 1933, obține cetățenia română și depune o a doua cerere în 1935 pentru a-i fi recunoscută calitatea de arhitect constructor. Din păcate, și această cererea este respinsă. El este recunoscut doar de constructor desenator de arhitectură autorizat, ceea ce bănuiesc că însemna că nu era un arhitect legitimat și cu toate calificările necesare.

Din păcate, cele mai multe dintre clădirile proiectate de Viecelli nu mai există astăzi, așa cum nu mai există mare parte din central vechi, istoric al Galațiului. Cercetările din arhive scot, totuși, la iveală planuri din care se poate reface înfățișarea unor construcții distruse. Așa a descoperit istoricul de artă Daniela Langusi o listă a lucrărilor lui Francisc Viecelli.  

Avem nouă persoane particulare și o fabrică. Fabrica "Talpa" se numea. Nu mai există în momentul de față, dar era o fabrică de încălțăminte. (...) Produceau încălțăminte pentru armată și bocanci pentru soldați, deci încălțăminte militară. În arhivele gălățene am găsit cererea de autorizație de construcție din 1925. În dosar avem planurile semnate de Viecelli. (...) S-au finalizat planurile arhitecturale pe autorizația de construcție. Interesant este faptul că atunci când fabrica cere autorizația de construcție se spune că lucrările vor fi executate sub conducerea unui inginer. (...) Fabrica era la marginea orașului și această stradă se numea Strada Șanțului. Acum  se numește Bulevardul George Coșbuc. Dar pe vremea lui Viecelli  se numea încă Strada Șanțului. (...)  Este o arhitectură relativ simplă. (...) Dar vreau să atrag atenția asupra tratamentului ferestrelor. Există acest ancadrament dreptunghiular. (...) În primul rând folosește acest efect de fereastra franțuzească împărțită în panouri. (...) Acest acest detaliu de stil arhitectural îi zic așa îl vom regăsi și și în celelalte lucrări ale sale. (...) Fabrica Talpa cere autorizație de construcție în 1925 pentru o clădire parter și etaj de 350 de metri pătrați pentru locuințe, birouri și ateliere.

Și tot cercetările din arhive pot reface și aspectul trecut al zonei central din Galați, zonă în apropierea căreia se aflau multe dintre clădirile proiectate de Viecelli. Detalii ne oferă tot Daniela Langusi. Era o piață rotundă din care se desprindeau șase străzi foarte importante mari. Una din ele era Strada Domnească. (...) O altă stradă importantă care se desprindea din Piața Regală și astăzi și este a doua arteră importantă a orașului pe axa est-vest(...). Această zonă centrală a orașului a fost supuse și bombardamentelor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Iar după 23 august 1944, armata germană care era avea un cartier general foarte important în zona aceasta la Galați, a găsit de cuviință să mineze multe dintre. Clădirile din centrul orașului care pur și simplu s-au prăbușit. După război toată zona aceasta era practic la pământ. Autoritățile orașului de după 1945 au găsit de cuviință să refacă acea zonă a orașului construind cu totul și cu totul alt tip de mobile,  deci partea aceea a orașului s-a modificat complet. Nu mai are nicio legătură cu orașul vechi.

În locul rafinatelor case din trecut, s-au construit blocuri în timpul comunismului, iar vechiul aspect al orașului, cu străzile sale, n-a mai supraviețuit în conștiința gălățenilor. Totuși, până azi a rezistat una din casele proiectate de Viecelli spre finalul anilor 1920: casa lui Cristache Teodoru, aflată în zona istorică a Galațiului vizavi de Palatul de Justiție construit în stil neoromânesc și care acum este sediul Universității Dunărea de Jos. Daniela Langusi descrie acum această singurală casă proiectată de Francisc Viecelli rămasă în picioare. Ce recunoaștem? Recunoaștem stilul simplu, tratamentul ferestrelor cu cele șase panouri dispuse asimetric. Însă aici ancadramentul ferestrelor are formă de semicerc,  nu mai este dreptunghiular . (...) Nu știu dacă este cerința proprietarului sau este singura casă la care Vicelli a ales să trateze așa ferestrele. Și mai vedem brâul acesta din registrul superior decorativ,  un basorelief cu modele florale vegetale. Casa a fost renovată. (...) De asemenea parterul acesta foarte înalt, cu centura de tip soclu pentru casă înălțată. (...) Proprietarul ei, avocatul Cristache Teodoru,  a fost și primar al orașului de două ori între 1928 -31 și 1932 -33.

Din păcate, alte amănunt despre constructorul român de origine italiană Francisc Viecelli nu se știu deocamdată. Urmează ca alte cercetări să descopere atât activitatea lui, cât și trecutul orașului port la Dunăre, Galați.