Cercetarea științifică într-un regim totalitar sau într-o dictatură este una strict controlată de aparatul de stat. Cenzura este un element nelipsit din structura acestui tip de stat, ea și aparatul represiv formând esența sa dură.
Cercetarea științifică într-un regim totalitar sau într-o dictatură este una strict controlată de aparatul de stat. Cenzura este un element nelipsit din structura acestui tip de stat, ea și aparatul represiv formând esența sa dură. Statul comunist s-a bazat pe ideologie pentru a funcționa. Cunoașterea istorică a fost una esențială și a fost obiectul atenției speciale a Securității, aparatul de represiune în România comunistă, care a controlat-o prin ideologie. Procesul de ideologizare a disciplinelor socio-umane a fost parte a propagandei. Istoria nu avea cum să scape nici ea, a fost la fel de ideologizată ca altele, și nici arheologia nu a fost scutită. Mai mult decât atât, moștenirea științei istorice a fost lovită cu brutalitate, în cazul unor istorici se poate vobi de brutalitate fizică. Aparatul de represiune a întemnițat istorici din vechiul regim, fie pentru pozițiile politice pe care le ocupaseră, fie pentru opiniile lor științifice. Istorici iluștri precum Gheorghe Brătianu, Constantin C. Giurescu, Petre P. Panaitescu, Silviu Dragomir și alții au fost închiși, începând cu anii 1950. Unii au murit acolo, așa cum a fost Gheorghe Brătianu, alții au reușit să supraviețuiască până în 1964, anul amnistierii tuturor deținuților politici.
Arheologul Marian Cosac este profesor la Universitatea "Valahia" din Târgoviște și editor al unui volum de documente selectate din arhivele fostei Securități despre maniera în care serviciul de informații al României comuniste direcționa cercetarea arheologică de dinainte de 1989. Trebuie spus că și în arheologie Securitatea a intervenit cu brutalitate a stabilit subiecte și teme de abordat și a impus concluzii. Era vorba despre ideile și tezele care puteau fi susținute ideologic și de stabilirea colectivelor de arheologi care să cerceteze un șantier. Formarea poporului român și continuitatea sa în Transilvania, Maramureș, Banat și Dobrogea a fost mai mult decât o idee care trebuia să reiasă din orice campanie de săpătură arheologică. Era o obsesie, era cea mai importantă concluzie. Mână în mână cu continuitatea era adevărul istoric. Provinciilor amintite li s-a acordat o atenție specială din cauza diferendelor istorice cu Ungaria și Bulgaria. Trebuia ca argumentele României să reiasă din orice cercetare prin care teritoriile amintite se uniseră cu România în 1878 și 1918. Aceasta nu era însă o practică exclusivă a Securității române. Și alte aparate de represiune din țările comuniste au recurs la același tip de intervenție justificativă. L-am întrebat pe Marian Cosac cum funcționa modul prin care Securitatea trasa arheologilor sarcini de cercetare și concluzii la care ei trebuia să ajungă.
"Securitatea dispunea de o vastă, extrem de vastă, rețea de informatori în muzeele din România, în toate muzeele de istorie. Acea rețea de informatori era cea care garanta de fapt interpretarea corectă din punct de vedere științific a datelor arheologice. Ofițerii din cadrul Direcției I a Securității nu aveau capacitatea de a înțelege limbajul arheologic. Din nefericire, acuzele privind nerespectarea adevărului istoric veneau de la colegii de breaslă, nu veneau din partea ofițerilor de Securitate. În măsura în care datele ajungeau la ofițeri, ei interveneau prin deschiderea de dosare de urmărire informativă. Unii arheologi s-au trezit, susținând puncte de vedere științific bine argumentate, că sunt adversarii statului român, plasați în categoria celor care denaturau adevărul istoric."
Intervenția Securității în cercetarea arheologică a avut și urmări personale. Au fost cazuri de arheologi care, spre cinstea lor, au avut curajul să se opună imixtiunii grosolane și mistificatoare a autorităților în munca meticuloasă a unui arheolog. Florin Medeleț de la Muzeul de Istorie Timiș a avut de suferit de pe urma opoziției sale, așa cum spune Marian Cosac, care a găsit în arhive dosarul lui de urmărit.
"Florin Medeleț este unul dintre arheologii ce au intrat în atenția Securității din cauza unei descoperiri nefericite să spunem. A fost vorba de trei cărămizi romane descoperite într-o săpătură la fundația unui bloc. Cele trei cărămizi romane au fost interpretate de un istoric specializat în perioada modernă, Ioan Dimitrie Suciu, ca fiind o dovadă clară a continuității și prezenței factorului roman în zona Banatului. El identifica pe vatra Timișoarei prezența unui castru roman iar argumentul de nerespins erau cele trei cărămizi. Ca arheolog, Medeleț a respins acea ipoteză, iar de la acea respingere i s-a deschis un dosar de urmărire informativă care a avut consecințe dure asupra evoluției sale științifice și personale chiar. A fost demis din funcția de director, a fost retrogradat până la treapta cea mai de jos, cea de muzeograf. I s-a interzis publicarea de studii arheologice, a fost urmărit și împiedicat să se înscrie la doctorat. Efectele directe asupra lui Florin Medeleț au fost catastrofale. Medeleț este o personalitate indiscutabilă a cercetării arheologice din zona Banatului, formator de școală arheologică."
În perioada 1945-1989, arheologia a fost o știință în care ideologia a influențat probitatea academică. Cercetarea neutră a avut de suferit și multe concluzii oneste științific au rămas în sertar.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved