Jurnal Românesc - 19.07.2022

jurnal românesc - 19.07.2022 A 3-a ediţie a programului Start-Up Nation a fost lansată la 19 iulie pe platforma informatică granturi.imm.gov.ro, anunţă Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

A 3-a ediţie a programului Start-Up Nation a fost lansată la 19 iulie pe platforma informatică granturi.imm.gov.ro, anunţă Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului. "Antreprenorii, care doresc să îmbunătăţească performanţa economică a noilor afaceri pe care le administrează, au posibilitatea de a obţine fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei. (...) La dispoziţia acestora stă şi un număr de call center, respectiv 021 90 59, la care pot apela pentru asistenţă", a declarat ministrul de resort Daniel Cadariu. Pentru acest an, bugetul alocat programului este de peste 520 de milioane de lei, din care 500 de milioane pentru Pilonul I Start-up Nation România şi 20.031.000 lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora. Ministerul precizează că solicitanţii de finanţare nu au posibilitatea să se înscrie în ambii piloni ai programului. Perioada de înscriere se încheie la 1 septembrie, ora 20.00. Cadariu a mai spus că fondurile alocate la ediţiile anterioare ale programului s-au întors integral la bugetul de stat, prin locurile noi de muncă şi taxele plătite de beneficiari. La prima ediţie a Start-Up Nation, în 2017, au fost 7.150 de beneficiari şi au fost create peste 17.500 de locuri de muncă. A doua ediţie, din 2018, a avut 8.100 de beneficiari şi a înlesnit crearea a peste 38.000 de locuri de muncă.

 

Primele serii de elevi români din străinătate au sosit în centrele de agrement de la Oglinzi, din județul Neamț, și Sângeorz-Băi, din județul Bistrița-Năsăud, unde se desfăşoară programul de Tabere ARC. Organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului, programul este segmentat în serii de câte 7 zile în perioada 18 iulie - 22 august. Cei peste 1.200 de elevi, studenți, tineri și profesori români din ţările aflate în jurul graniţelor, din Balcani şi din diaspora au şansa să redescopere România prin intermediul atelierelor şi a altor activităţi recreaţionale, inclusiv excursii la obiectivele culturale și turistice din zonă. Organizatorii arată că pun un accent deosebit pe dezvoltarea abilităților de comunicare în limba română și pe îmbogățirea cunoștințelor despre istoria, cultura și civilizația românească. Taberele ARC 2022 se desfășoară în centrele de agrement Oglinzi, între 18 iulie şi 22 august, şi Sângeorz-Băi, între 18 iulie şi 15 august.

 

Elevii români s-au clasat pe locul al treilea în lume şi pe poziţia secundă în Europa la a 18-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Geografie, a anunţat ministrul învăţământului, Sorin Cîmpeanu. La competiţia desfăşurată online, sub patronajul Comitetului Naţional Geografic Francez, în perioada 12 - 18 iulie, lotul României a obţinut două medalii de aur, o medalie de argint şi una de bronz. Tinerii, elevi de liceu din Bucureşti, Iaşi, Târgu Jiu şi Oradea, au fost devansaţi doar de cei din Singapore şi Lituania la concursul la care au participat 209 elevi din 54 de ţări. Performanţele acestora vin la doar câtreva zile după ce loturile de fizică şi de matematică ale României au obţinut rezultate foarte bune la olimpiadele de specialitate.

 

Ministerul de Externe le atrage atenţia românilor care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Slovenia că agenţia locală pentru mediu a emis o avertizare de caniculă severă valabilă în perioada 19-25 iulie. Conform prognozei, temperaturile vor atinge 39 de grade Celsius pe 23 şi 24 iulie şi până la 40 de grade la 25 iulie. Cele mai afectate localităţi vor fi Bela Krajna, din sud-estul ţării, şi Nova Gorica, din apropierea cu frontierei cu Italia. Locuitorii acestor localităţi sunt sfătuiţi să ia măsuri de precauţie împotriva caniculei. De asemenea, creşte pericolul apariţiei incendiilor de vegetaţie în regiunile Kras şi Istria. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ljubljana +38 615 05 73 35, iar pentru situaţii de urgenţă au la dispoziţie linia telefonică specială a misiunii diplomatice +38 640 98 00 68. Bucureştiul recomandă consultarea paginii de internet lljubljana.mae.ro şi reaminteşte faptul că românii au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie actualizate.

 

RadioRomaniaInternational · Jurnal Românesc - 19.07.2022

 

 


www.rri.ro
Publicat: 2022-07-19 11:43:00
Vizualizari: 332
TiparesteTipareste