Palatul Universul din Bucureşti

Legătura dintre cel mai citit cotidian românesc dinainte de Primul război mondial şi din perioada interbelică şi stilul arhitectural tipic României Mari o constituie Palatul Universul, sediul redacţiei. Cotidianul "Universul" a apărut pe 20 august 1884, a fost fondat de italianul Luigi Cazzavillan și a devenit cel mai răspândit ziar românesc până la închiderea de către regimul comunist la începutul anilor 1950. Iar în timp numeroasele sale suplimente i-au crescut tirajul, transformând "Universul" în nucleul unui adevărat imperiu gazetăresc. Cazzavillan, fost voluntar în armata lui Garibaldi, stabilit la Bucureşti unde a predat italiana, fiind și reprezentant al fabricii de biciclete Bianchi, este omagiat în prezent tocmai pentru contribuţiile sale esenţiale în dezvoltarea presei populare românești prin publicaţii accesibile tuturor şi care popularizau - fără să trivializeze - informaţii culturale şi ştiinţifice. 

Din păcate, a murit destul de tânăr la 52 de ani, la începutul anului 1904. Iar în timpul primei conflagraţii mondiale, "Universul" şi-a încetat apariţia, fiind reluată apoi sub conducerea altor patroni dintre care cel mai vestit şi longeviv a fost gazetarul şi omul politic Stelian Popescu. În cea mai marte parte a perioadei interbelice - până în 1943 -, Stelian Popescu s-a aflat la conducerea "Universului", imprimându-i şi opţiunile sale politice, de centru-dreapta. Deşi "Universul"  nu şi-a păstrat neutralitatea politică, el a continuat să fie cel mai răspândit ziar, supravieţuind chiar puţin timp şi în regimul comunist până în 1953. Și tot din timpul conducerii lui Stelian Popescu datează și sediul redacției din interbelic, Palatul Universul. Ridicată după planurile marelui arhitect Paul Smărăndescu, clădirea este înaltă, impunătoare și îmbină stilul neo-românesc - care a marcat arhitectura de după Marea Unire din 1918 - cu cel modernist. Despre Paul Smărăndescu, arhitect prolific născut pe 26 iunie 1881, ne vorbește acum Oana Marinache, istoric de artă. Rădăcinile sale se află într-una din zonele istorice ale Bucureștiului, păstrată aproape neatinsă până azi. Oana Marinache. 

El s-a născut în mahalaua Mântuleasa. Tânărul se naște într-o familie cu o stare socială bună. Și din partea mamei, și din partea tatălui, era descendent al unei familii de negustori de dincolo de Dunăre unde, la momentul respectiv, vorbim de Imperiul Otoman. Este vorba de familia Solacolu. Deci tânărul Paul Smărăndescu, alături de surorile sale care vor veni pe lume după el, se naște într-o familie care făcea parte din burghezia în plină ascensiune. La sfârșitul secolului al XIX-lea urmează școala primară de băieți Mântuleasa din apropierea casei. Studiază, apoi la liceul Matei Basarab, iar, către sfârșitul veacului al XIX-lea, dă examen de admitere la școala noastră de arhitectură deja înființată. Astfel apucă să parcurgă primii ani de educație universitară. Mai târziu, beneficiind de sprijinul familiei, ajunge la Expoziția Universală de la 1900 din Paris unde intră în contact cu pavilioanele și cu elita arhitecturii mondiale. Și atunci are loc o schimbare în parcursul său, o reorientare. Se va pregăti, bineînțeles, în spațiul francez pentru admiterea la Școala de arhitectură, unde are un traseu mult mai rapid. Obține diploma franceză și se întoarce în țară în 1906. Iar în 1907 deja este în câmpul muncii, lucrând în București.

Reîntors în țară, Paul Smărăndescu devine treptat unul dintre reprezentanții stilului neo-românesc pe care, însă, l-a inovat prin aporturi moderniste. Oana Marinache continuă biografului arhitectului.  Activitatea lui se împarte în două direcții sau în două trasee profesionale. Una este pe cont propriu, are propriul atelier. Iar în paralel, are însă și funcție publică, având și serviciu în administrația publică. În primii ani urmează o carieră architect-șef la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, iar marea majoritate a carierei sale va fi petrecută în serviciul tehnic al Ministerului de Interne, de la care se pensionează în preajma celui de-al doilea război mondial. Spre finalul carierei începe proiectul Palatului Ministerului de Interne, fostul sediu al CC al PCR și al senatului României postdecembriste. 

Fiind în ultimul an de activitate și având în vedere și anumite schimbări politice - suntem la finalul domniei lui Carol al II-lea - clădirea de astăzi este rodul altui arhitect, colegul său care preia ștafeta, de fapt, de la Ministerul de Interne, Mihai Nădejde.  Flexibilitatea lui de a trece prin toate stilurile, adică de la stilul eclectic francez la stilul neoromânesc, fiind unul dintre reprezentanții de seamă ai acestui sti, dar apoi, în perioada anilor 30, se îndreaptă și se adaptează comenzilor vremii. Adică are și imobile de raport sau imobile moderniste, imobile mai simplificate din punctul de vedere al decorației, dar care erau pe atunci la modă. De exemplu, clădirile moderniste de pe Bulevardul Magheru ridicate pe mai multe nivele.

Tot pe mai multe nivele, mai exact șapte, se ridică și Palatul Universul, inaugurat în 1930. Amplasat în apropierea Universității bucureștene și a Căii Victoria, lângă sediile altor publicații importante din epocă, Palatul Universul nu adăpostea doar redacția, ci și tipografia, birourile conducerii și departamentul financiar. În 1948 a fost naționalizat, dar și-a menținut statutul de sediu de redacții, iar între 2015-2016 a trecut printr-un amplu proces de restaurare, forma conferită de Paul Smărăndescu fiindu-I păstrată în mare parte.

Publicat: 2022-06-26 15:31:00
Vizualizari: 397 Tipareste