Transformări urbanistice ale Călărașiului

transformări urbanistice ale călărașiului Istoria locală este la fel de atractivă ca oricare alta deoarece ea surprinde viețile oamenilor dintr-o zonă anumită, atât din punctul de vedere al mentalului colectiv general, cât și al specificului acelei zone.

Istoria locală este la fel de atractivă ca oricare alta deoarece ea surprinde viețile oamenilor dintr-o zonă anumită, atât din punctul de vedere al mentalului colectiv general, cât și al specificului acelei zone. La 120 de kilometri sud-est de București se află orașul Călărași, reședința județului cu același nume, în care locuiesc aproximativ 65.000 de oameni. Călărași este pe malul stâng al brațului Borcea care se desparte de Dunăre în dreptul orașului bulgar Silistra. Oameni cu notorietate care s-au născut aici au fost medicul și istoricul Pompei Samarian, scritorul Ștefan Bănulescu, istoricul Nicolae Bănescu, actorul Ștefan Bănică, politicianul Mircea Ciumara.

            

Locul a avut o oarecare importanță anterioară secolului al 19-lea. În timpul principelui Mircea cel Bătrân, la sfârșitul secolului al 14-lea și începutul secolului al 15-lea, Călărașiul este menționat ca loc de popas al poștei care traversa Dunărea către cetatea Durostorum, actuala Silistra. Documentele medievale vorbesc despre două nume pe care actualul oraș le-ar fi purtat. Unul este Lichirești, care în timpul domniei lui Mihai Viteazul de la sfârșitul secolului al 16-lea îi desemna pe cei care locuiau în sat. Al doilea, cel actual, are o trimitere militară la călăreții care păzeau punctul de trecere de peste Dunăre și care se ocupau de corespondența cu capitala. În 1734 satul crește ca importanță și este menționat ca târg, locuitorii ocupându-se de agricultură și comerț.

            

Între 1812 și 1828, Călărașiul cunoaște duritățile războaielor ruso-turce și două epidemii puternice de ciumă și holeră. În 1833, Călărașiul devine capitala județului Ialomița iar această schimbare de statut atrage dezvoltare. În 1852, în timpul lui Barbu Știrbey, orașul răscumpără moșia pe care era amplasat și devine oraș liber. De numele lui Știrbey este legată planimetria orașului care va duce la trasarea de străzi drepte, paralele, piețe și un bulevard. Asemenea tuturor orașelor românești, Călărașiul va cunoaște o dezvoltare accelerată după fondarea statului român în 1859, după dobândirea independenței de stat a României în 1877 și după primul război mondial.

            

În istoria transformărilor succesive ale orașului, secolul 20 are și el contribuția sa. Cea mai importantă transformare este cea produsă de demolările anilor '80 în urma cărora s-a pierdut întregul centru vechi, cu excepția unei singure clădiri, vechea primărie, care astăzi adăpostește Muzeul Municipal Călărași. Despre demolarea vechiului Călărași am discutat cu muzeograful Florin Rădulescu. "A fost un fenomen complex, el a început cu momentul pactului Ribbentrop-Molotov. Atunci a început cel mai clar prigoana împotriva evreilor. Or, zona centrală a Călărașiului era deținută la vremea respectivă de foarte mulți evrei. Erau prăvălii cu locuințe, la parter erau prăvăliile, la etaj erau locuințele. Unele erau închiriate, altele erau ale proprietarilor. A avut loc astfel primul val de emigrare, au plecat evreii. În "Cartea neagră" a atrocităților la care au fost supuși evreii, apărută în 1946, se povestește despre contractele păguboase pe care le încheiau cei care erau la putere cu evreii și deveneau coproprietari, procentul covârșitor din proprietate nefiind al evreilor. Evreii plecând, coproprietarii au devenit proprietari cu totul."

            

După 1945 situația se schimbă deoarece politica se schimbă. Florin Rădulescu. "A venit schimbarea de regim, au venit comuniștii. Casele au fost naționalizate, o parte din ele. Altele au fost confiscate fără acte. Principalele instituții ale statului s-au instalat în aceste case pe strada centrală unde se află și muzeul nostru. Am găsit în Biblioteca Congresului American o carte de telefon a Călărașiului din 1959 unde strada se numea "7 noiembrie" și pe ea se aflau toate instituțiile. La un moment dat, fiecare instituție și-a construit alt sediu și aceste case au rămas neîngrijite. Avem deci o neîngrijire din anii 1941-1941, o neîngrijire din 1947-1948, cea din 1959-1960, și toate aceste case s-au degradat."

            

Centrul istoric al Călărașiului se ruina văzând cu ochii și pe fondul sărăcirii tot mai accentuate din acea perioadă. Iar soluția demolării lui va fi grăbită de producerea unui fenomen natural: seismul din 4 martie 1977. Florin Rădulescu. "Mărturiile unor oameni care au trăit atunci spun că multe erau cu acoperișurile perforate de ploaie, cu șobolani în ele, total insalubre, de nefolosit. Mai bine spus, trebuia investiți bani pentru a putea fi folosite. Pornind de la aceasta și de la dorința regimului de a construi ceva nou a fost posibilă demolarea. Aici, pe centru, au apărut prima dată două blocuri pentru specialiștii englezi care au venit să pună pe picioare două combinate, unul de celuloză și hârtie, celălalt de materiale de construcții. Foarte mult timp, pe locul magazinului universal, a existat o clădire veche care atunci era cunoscută drept "Clubul englez" deoarece era frecventată mai mult de englezi. A venit apoi cutremurul de pământ din 1977 care a fragilizat aproape toate clădirile vechi și acesta a fost momentul care a inaugurat demolările. Și așa s-a ajuns ca doar această clădire în care ne aflăm să fie consolidată și să rămână în picioare."


Transformarea urbanistică a Călărașiului a trecut prin câteva momente importante. Cele care au avut impactul cel mai mare au fost cele din secolul 20.


www.rri.ro
Publicat: 2022-02-21 09:18:00
Vizualizari: 219
TiparesteTipareste