Gustă cu atenţie!

gustă cu atenţie! Tendințele identificate la nivel global, indică faptul că tot mai mulți tineri preferă gustările în locul meselor consistente, fiind, de asemenea, preocupați de controlul porțiilor.

Tendințele identificate la nivel global, indică faptul că tot mai mulți tineri preferă gustările în locul meselor consistente, fiind, de asemenea, preocupați de controlul porțiilor. Fete sau băieţi ajung să nu mănânce poate deloc ciocolată, de exemplu, crezând că numai asta le strică şansa unei siluete de vis. Pe de altă parte tot mai mulţi tineri sunt supraponderali, pe când alţii aleg să nu mai manânce deloc pentru a evita această provocare. Astfel, obiectivul principal al programului "Gustă cu atenție. Bucură-te de moment" este îmbunătățirea modului în care tinerii iau gustările, ajutând la construirea unei relații mai sănătoase cu mâncarea.


Florentina Baloş, ambasador "Gustă cu atenţie. Bucură-te de moment" ne-a spus:   "Gustă cu atenție. Bucură-te de moment" este despre mâncatul cu atenţie, intenţie şi despre cum ne putem concentra asupra prezentului, ca să simţim cu adevărat gustul mâncării şi să ne bucurăm de ea, pentru că gustările fac parte din viaţa de zi cu zi. Este un proiect al Asociației Sută la Sută Românesc lansat, în parteneriat cu ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) şi  cu 5 licee din București.Studiile au arătat că tinerii preferă gustările alimentelor consistente şi atunci întrebările "Ce mâncăm?", "De ce mâncăm?" şi "Cum mâncăm?" rămân cumva fără răspuns, pentru că se mănâncă haotic, nu ştim ce mâncăm, de multe ori, pentru că nu toţi ştim ce scriu etichetele, dacă nu ne-am documentat. Iar baza proiectului este informarea şi educarea."


În momentul în care eşti informat, ştii să faci alegeri în cunoştinţă de cauză,  a adăugat interlocutoarea noastră:  "Proiectul este compus din mai multe etape. Noi ne-am adresat adolescenţilor, în primă fază, cu un workshop despre nutriţie, în care tinerii au învăţat cum e cu mâncatul, cu valoarea nutriţională a alimentelor, cât mâncăm în funcţie de vârstă, de efortul pe care îl facem. Am continuat cu un atelier despre citirea corectă a etichetelor alimentelor, care a fost susţinut de doana Veronica Mitran, vice-preşedinte ANPC, în care elevii au fost informaţi şi au ajuns cu un pas mai aporape de etichetă şi au înţeles ce înseamnă toţi termenii aceia pe care îi găsim şi la care de multe ori ne uităm fără să-i înţelegem. Am continuat cu o discuţie cu un psiholog, care le-a vorbit elevilor despre moft, încercăm să găsim răspunsul la întrebarea de ce mâncăm. De cele mai multe ori o facem pe fond emoţional, fie că suntem fericiţi, fie că suntem trişti, supăraţi, nervoşi, mâncăm. Sau mâncăm în faţa ecranelor. Nu mai suntem conştienţi. Şi atunci este foarte important să calibrăm un pic emoţiile."


Aproximativ 550 de elevi au fost în faza pilot, iar 10 dintre ei au beneficiat de o sesiune de mentoring cu un expert în planificare şi organizare. Organizarea şi planificarea incluzând mesele, temele, astfel încât să rămână timp şi pentru micile plăceri, de tipul ieşitului cu prietenii , vizionării unui film sau relaxării. "Nu am timp" pare să fie leit-motivul generaţiei tinere, ceea ce dovedeşte clar cât de necesară este planificarea. 

Florentina Baloş:  "La final au dat un test. Timp de 21 de zile ei au ţinut împreună cu experţii un jurnal în care au notat ce fac, cum fac, cât mănâncă, când şi-au făcut temele. Practic a fost un exerciţiu pentru mai departe. La terminarea workshopurilor tinerii au fost invitaţi să îşi creeze propriile work-boarduri. Am lăsat creativitatea să zboare. Ei au creionat fie cum mănâncă, fie cum şi-au schimbat programul şi 50 dintre aceşti tineri au fost şi premiaţi. În cadrul festivităţilor de premiere, le-am luat şi scurte interviuri, pentru că ne doream să vedem cum priveau ei proiectul şi dacă i-a ajutat. Iar răspunsurile au fost mai mult decât încântătoare. Aveam o domnişoară care ne-a spus că ei înainte i se părea că toate alimentele îngraşă, că se îngraşă din tot ce mănâncă şi atunci era puţin frustrată, greutatea ei era şi un pic peste limită, dar asta pornea şi de la stres. Pentru că i se părea că şi apă dacă bea o să se îngraşe. Şi ne-a zis că acum a înţeles că greşea cu asocierile şi cu gustările şi că proiectul a ajutat-o să înţeleagă şi să îmbunătăţească modul în care mănâncă."


Programul "Gustă cu atenție. Bucură-te de moment" s-a derulat în perioada decembrie 2020 - iunie 2021, a fost gândit strict din perspectivă educațională fiind un program educativ despre obiceiul de a lua gustări. Odată cu reînceperea şcolilor sperăm ca tot mai mulţi tineri să poată beneficia de astfel de programe.

RadioRomaniaInternational · România la ea acasă - 07.09.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-09-07 17:36:00
Vizualizari: 487
TiparesteTipareste