Basarabia nu a fost 'ocupată' de către România în 1918

basarabia nu a fost 'ocupată' de către românia în 1918 Basarabia nu a fost 'ocupată' de către România în 1918, a declarat deputatul liberal Alexandru Muraru.

Basarabia nu a fost 'ocupată' de către România în 1918, la finalul Primului Război Mondial, aşa cum afirmă preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, ci realipită, în urma unor procese democratice şi realităţi istorice, a declarat deputatul liberal Alexandru Muraru, Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei. Revizionismul, tezele disimulatorii despre trecut şi denaturarea adevărului istoric nu fac decât să consolideze realitatea că naraţiunile istorice false sunt parte a unui război hibrid purtat de Rusia, spune Muraru.

 

Articolul de opinie al preşedintelui Vladimir Putin, intitulat 'Despre unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor', în care face trimitere şi la Bucovina de Nord şi Basarabia, iar despre cea din urmă spune că 'a fost ocupată de către România în 1918', reprezintă o altă denaturare semnificativă a adevărului istoric şi o ultragiere a memoriei celor care au purtat idealurile de libertate şi democraţie pentru Basarabia, consideră deputatul român.

 

Bucovina a făcut parte din ţinutul istoric al Moldovei dintotdeauna, până când a fost anexată de Monarhia Habsburgică în 1775, iar Basarabia a fost anexată prin Tratatul de la Bucureşti din 1812 de către Imperiul Rus. Nu doar victoriile militare din Primul Război Mondial sau intervenţia armatei au stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române şi al locuitorilor majoritari români din teritoriile alipite de către imperiile  ce au dominat scena continentală până la finalul Marelui Război, care au răspuns unei realităţi istorice. Desăvârşirea unităţii naţionale a românilor la 1918 s-a realizat prin actele de unire de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba-Iulia, în timp ce tratatele de pace care le-au dat consacrarea internaţională au fost semnate în anii 1919-1920.

 

România nu a 'ocupat' Basarabia şi nici Bucovina de Nord în 1918, ci le-a realipit la în urma unor procese democratice prin care populaţia majoritar românească din aceste provincii şi-a exprimat dorinţa de unire cu Regatul României. Spre deosebire de raptul teritorial la care s-a recurs atunci când a fost anexat teritoriul dintre Prut şi Nistru, unirea cu Regatul României de la 1918 s-a realizat pe baza dreptului autodeterminării şi în urma votului liber şi democratic al Sfatului Ţării, cel mai reprezentativ organism politic al cetăţenilor din Basarabia.

 

Bucovina de Nord şi Basarabia au fost anexate de către Rusia sovietică în urma pactului Ribbentrop-Molotov din august 1939. Prin acest pact s-au împărţit sferele de influenţă în Europa între Germania nazistă şi Rusia sovietică, iar în protocolul adiţional secret Basarabia era 'alocată' lui Stalin, la înţelegere cu Hitler. Anexarea Bucovinei de Nord a venit în urma lăcomiei liderului sovietic care, iniţial, dorea să anexeze toată Bucovina, deşi U.R.S.S. nu avea niciun drept istoric ori naţional, la fel ca în cazul Basarabiei. Anexarea Bucovinei de Nord de către U.R.S.S. în 26-28 iunie 1940 s-a făcut în urma tensiunii diplomatice sovieto-germane generate de ieşirea U.R.S.S. din limitele acordului de delimitare a sferelor de interesele din 1939, provincia nefiind menţionată în articolul 3 al protocolului adiţional al pactului Ribbentrop - Molotov.

 

Aceste puncte de vedere enunţate de către preşedintele Vladimir Putin fac parte din recuzita istoriografică rusă şi au rolul de a construi naraţiuni istorice false, care încearcă să conteste realităţile geopolitice stabilite prin tratatele internaţionale şi principiile democratice pe baza cărora s-au construit şi funcţionează statele şi instituţiile secolelor XX-XXI, conchide Alexandru Muraru.


www.rri.ro
Publicat: 2021-07-21 18:01:00
Vizualizari: 332
TiparesteTipareste