19 ani de Afganistan

19 ani de afganistan Beneficiile participării armatei române la operațiunile din Afganistan

Conturarea sprijinului SUA ca element major pentru admiterea României în NATO şi crearea condiţiilor pentru aderarea la UE; creşterea prestigiului internaţional şi a credibilităţii României privind capacitatea de a-şi asuma obligaţiile ce-i revin ca stat membru al NATO; adoptarea de proceduri care să asigure securitatea informaţiilor importante; creşterea interoperabilităţii Forţelor Armatei României în cadrul NATO şi UE; participarea în teatrele de operaţii a majorităţii unităţilor luptătoare din Armata României şi ridicarea nivelului de instruire al militarilor din aceste unităţi.identificarea unor lecţii privind acţiunea în medii ostile şi dezvoltarea unor capabilităţi specializate: operaţii psihologice (PSYOPS), cooperare civili-militari (CIMIC), contracararea dispozitivelor explozive improvizate (C-IED), distrugerea muniţiilor neexplodate (EOD), forţe de operaţii speciale etc. implementarea unor proceduri logistice multinaţionale pentru dislocarea/redislocarea şi susţinerea forţelor într-un teatru de operaţii la distanţă mare de teritoriul naţional, se numără printre beneficiile participării Armatei României la operaţiile din Afganistan, dar şi la alte operaţii în afara teritoriului statului român.


Din 1994  şi până în prezent, peste 60 000 de militari români au participat la misiuni şi operaţii internaţionale, din care peste 32 000 doar în Afganistan (37 de rotaţii a câte şase luni)

Toate structurile luptătoare ale Armatei României din categoriile de forţe şi comandamente au participat la misiuni şi operaţii în acest teatru de operaţii.

Primii militari români au fost dislocaţi în Afganistan în luna ianuarie 2002 - 25 de poliţişti militari şi o aeronavă C-130 Hercules, cu un echipaj format din 14 membri ai Forţelor Aeriene Române

Primul batalion dislocat în teatru (aproximativ 400 militari) a fost Batalionul 26 Infanterie din Craiova, supranumit 'Scorpionii Roşii', introdus în teatru în iunie 2002, condus de locotenent-colonelul Nicolae-Ionel Ciucă

Batalionul 26 a fost primul batalion de infanterie românesc într-o misiune de luptă în afara teritoriului naţional după cel de-Al Doilea Război Mondial.

România a fost prima ţară care a avut conducerea Aeroportului Internaţional Kabul pentru un an de zile (două misiuni consecutive), între aprilie 2011 şi aprilie 2012. Forţelor Aeriene Române au mai avut aceeaşi misiune, pentru şase luni, şi în anul 2006.

Cea mai numeroasă participare a militarilor români în Afganistan a fost între anii 2010 şi 2013, cu aproximativ 2 000 de militari.

În ultima perioadă, România a fost unul dintre cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi

În ultimii 6 ani participarea la misiunea Resolute Suport din Afganistan a constituit prioritatea contribuţiei Armatei României la operaţii în afara teritoriului statului roman.

Ultimul contingent românesc a fost repatriat din Afganistan pe data de 27 iunie

Pentru execuţia Ordinului de operaţii 'Safe Return-A' au fost necesare 12 misiuni de transport aerian, din care trei cu aeronave C-17 asigurate de USCENTCOM, 7 cu aeronave C-17 asigurate de HAW Papa şi una cu o aeronavă C-130 din resursa naţională.

La finalul misiunii Armatei României în TO Afganistan au fost repatriaţi în siguranţă 615 militari şi peste 135 de tone de echipamente şi materiale.

Costurile totale ale participării Armatei României la misiuni în Afganistan sunt de peste 3 miliarde lei.

Un număr de 21 de ofiţeri, dintre comandanţii de unităţi şi detaşamente dislocate în Afganistan, au avansat în cariera militară până la gradul de general, îndeplinind funcţii importante în Armata României. Printre aceştia se numără ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

 În misiune şi-au pierdut viaţa 27 de militari, iar peste 200 au fost răniţi.

Primul militar căzut la datorie în Afganistan, la data de 11 noiembrie 2003, a fost sublocotenentul (post-mortem) Iosif Silviu Fogoraşi. Astfel, 11 noiembrie a devenit reper pentru instituirea, în România, a Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, marcată pentru prima oară în anul 2014.

Ultimul militar care şi-a pierdut viaţa în Afganistan, pe 5 septembrie 2019, a fost sublocotenentul (pm) Ciprian-Ştefan Polschi.

Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naţionale


www.rri.ro
Publicat: 2021-07-18 16:32:00
Vizualizari: 531
TiparesteTipareste