E cineva acasă?

A studiat la Londra fotografia documentară, iar întors în ţară şi-a propus să redescopere lumea lăsată în urmă, prin aparatul de fotografiat sau de filmat. Astfel, Ionuţ Teoderaşcu, izolat pentru două săptămâni într-un apartament de bloc, a început proiectul "Şantier în pandemie", imortalizând lucrările de la blocul vecin. A urmat apoi "Pandemia la sat", cu fotografii ale vieţii neschimbate a satului, cu excepţia măştii purtate de săteni. Dar ceea ce ne-a reţinut atenţia este un proiect pentru care Ionuţ Teodereşcu a primit premiul de aur, la categoria "Oameni/Familie" din cadrul competiției internaționale de fotografie din Budapesta (2020 Budapest International Foto Awards): "Nu-i nimeni acasă".

Ionuţ Teoderaşcu, fotograf documentarist, cum se prezintă, ne-a vorbit despre începuturile proiectului:  "Scurtmetrajul documentar "Nu-i nimeni acasă" a apărut în aprilie 2019.  Atunci am conturat ideea. Am fost în vizită la casa bunicii mele. Nu mai locuise nimeni acolo în ultimii zece ani şi a fost mai mult o curiozitate, să văd ce se află în interior. Odată intrat acolo am observat că sunt cumva toate lucrurile bunicii neatinse. Era un fel de capsulă a timpului. Am revenit apoi cu tatăl meu, în ideea în care l-am rugat să îmi povestească despre copilăria lor, cum erau părinţii când trăiau, fiindcă, de exemplu, eu nu l-am cunoscut pe bunicul din partea tatălui, el a murit la 44 de ani. Apoi am revenit cu mătuşile mele, le-am rugat să îmi povestească mai multe şi am descoperit că o parte din trecutul bunicii mele şi m-am gândit că cel mai bine ar fi să spun toată această poveste într-un scurtmetraj documentar, pentru a îmbina imaginea, cu sunetul din casă, pentru că am înregistrat când mergeam cu părinţii sau cu mătuşile la casa bunicii. Am făcut acest scurtmetraj documentar la sfârşitul anului trecut.."

Un film ce a fost primit mai bine decât s-ar fi aşteptat, după cum ne-a spus Ionuţ Teoderaşcu şi a adăugat:  "Prima dată l-am lansat în România în cadrul unui Takeover, a apărut pe imaginea de instagram a revistei "Decât o revistă" şi acolo am prezentat pentru prima dată povestea, dar el a apărut înainte în Marea Britanie, pe o platformă dedicată fotografiei documentare. Acolo a fost lansat. Am participat cu acest proiect şi în cadrul unei competiţii înainte să se încheie anul; acolo a apărut un album fotografic cu studenţi, unul dintre primele albume pe care le face Canon, şi acolo a apărut proiectul, apoi, am participat la un concurs în Budapesta, unde am câştigat Gold Vibe, premiul de aur, cu acest proiect. Ulterior a mai fost transmis şi pe alte canale aici, în România."

Ionuţ Teoderaşcu ne-a purtat prin povestea filmului:  "E senzaţia că păşeşti într-un alt timp. Îndată ce intri în casă simţi imaginile astea care te afectează foarte mult emoţional, vezi pereţi dărâmaţi sau pânze de păianjen, extrem de mari. E o imagine pe care nu ai vrea să o vezi, mai ales dacă ai o legătură personală cu familia care a locuit acolo, însă e un spaţiu care conservă foarte bine istoria unei familii, pentru că locul în care trăim, până la urmă ne defineşte şi toată perioada când a locuit bunica acolo - mai mult ea a locuit în ultimii 20 de ani - ea a strâns toate lucrurile de care avea nevoie, le-a aranjat, şi-a pregătit cumva şi moartea, avea lucrurile pregătite deja Şi încă le vedeai acolo. Am găsit pastile, scrisori pe care le păstrase bunica. Şi toate aceste elemente povestesc despre persoana care a locuit acolo."

Filmul ne poartă în satul Crăieşti, din judeţul Galaţi, satul copilăriei autorului lui, unde vizităm o casă deosebită:  "Casa este atipică pentru zona de acolo, unde casele sunt cumva mai mici, cu două camere, dar casa bunicii are şi ea o istorie. A fost construită mai mult în scop administrativ, prefectură sau primărie, şi a fost vândută ulterior bunicului. Ea are uşi foarte înalte, din materiale foarte bune, lemn masiv şi e construită pe un vârf de deal, în sat, are o privelişte foarte pitorească asupra satului şi e destul de veche, are undeva la 100 de ani."

Iar Ionuţ Teodereşcu ne-a lansat o invitaţie: "Îi îndemn pe oameni să urmărească scurtmetrajul documentar, îl găsesc la mine pe website teoderascu.com sau pe youtube sau pe pagina de facebook, pentru că eu consider că acest documentar spune cumva povestea mai multor familii şi ne arată cum ar trebui să ne uităm la un trecut de familie şi să înţelegem ideea că un trecut de familie e pe alocuri romanţat de cei care încă trăiesc. Pentru că noi vrem să ştim despre părinţii noştri că au dus o viaţă bună. Şi poate tocmai de aceea după ce mor ei încercăm să reconstruim trecutul şi să îl facem romanţat. Şi despre asta vorbesc în scurtmetrajul documentar, pe lângă toată povestea pe care o expun despre bunicii mei."

Pentru cei interesaţi, la Zalău, fotografii semnate de Ionuţ Teoderaşcu sunt reunite în Expoziţia "Feţele pandemiei".

Publicat: 2021-02-16 12:16:00
Vizualizari: 490 Tipareste