Generalul Maurice Sarrail

generalul maurice sarrail România a beneficiat la finalul primului război mondial de un consistent sprijin din partea unor medii franceze influente și din partea unor personalități civile și militare franceze.

România a beneficiat la finalul primului război mondial de un consistent sprijin din partea unor medii franceze influente și din partea unor personalități civile și militare franceze. Numele generalului Henri Berthelot, al geografului Emmanuel de Martonne, al contelui de Saint-Aulaire sunt binecunoscute azi. Însă au fost și alte personalități care și-au manifestat sprijinul pentru cauza românească încă din timpul războiului, una dintre ele fiind generalul Maurice Sarrail. Născut în 1856 la Carcassonne, Sarrail a absolvit Academia militară de la Saint-Cyr în 1877. În timpul războiului, a luptat la Verdun, pe Marna și în Ardeni. A fost numit la comanda unui corp expediționar trimis în Macedonia pentru a proteja aliații Franței. A fost destituit în decembrie 1917 de la comanda corpului francez din cauza asocierii lui cu un cerc de politicieni socialiști care au provocat o criză. Până la sfârșitul războiului a trăit retras în casa sa de la țară.

            

În 1916, după o așteptare nerăbdătoare de doi ani, România intra în război alături de Antanta formată din Franța, Marea Britanie și Rusia. României i se promiseseră teritorii locuite de români din Austro-Ungaria și, din punct de vedere militar, declanșarea unei ofensive în zona orașului grecesc Salonic unde acționau diviziile franceze de sub comanda generalului Sarrail. Eșecul coordonării operațiunilor Antantei în Balcani a făcut ca România să ajungă într-o situație disperată în vara anului 1917: capitala era ocupată, autoritățile refugiate în Moldova, apariția epidemiilor de tifos, refugiații și suprapopularea, lipsa alimentelor. În acel moment, oamenii de cultură români au sesizat ocazia de a ridica moralul trupelor române și a populației prin afișarea publică a stindardului liturgic care aparținuse victoriosului principe Ștefan cel Mare al Moldovei, o broderie aflată în posesia mănăstirii Zographou de la muntele Athos. Problema stindardului a ajuns una dintre priorităţile politicii interne şi externe româneşti în vara dezastruosului an 1917. Comandanții francezi s-au raliat imediat ideii și au făcut ca românii să intre în posesia acelui simbol.

            

Istoricul Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului de Istorie a României, crede că generalul Maurice Sarrail a fost atunci omul providențial pentru cauza românească.   "Cuvântul cel mai greu l-a avut generalul Maurice Sarrail. Noi îl ştim pe Sarrail din celebrul adagiu al armatei române din 1916, "O Sarrail, Sarrail, Sarrail, noi ne batem şi tu stai!" Uite însă că la judecata istoriei, când umblăm şi scotocim în toate documentele pe care nimeni n-a vrut să le citească timp de 100 de ani, constatăm că Sarrail a oferit poporului român un dar de nepreţuit. Astăzi, şi chiar după război, n-ar mai fi fost posibil sub nicio formă să recuperăm acel stindard de la Zographou. A existat şi un avantaj în acel context. Zographou era o mănăstire bulgărească, aliaţii erau în război cu Bulgaria şi cei de la Zographou au fost victime colaterale, ca să spun aşa, ale acelei situaţii. Istoria îşi are propriile legi şi reguli şi ce contează la judecata finală este rezultatul nu tot felul de amănunte mici pe care alţii nu le mai ştiu."

            

Armata franceză însă nu era o armată formată din barbari și neleguiți, care să jefuiască civilii ori să permită jafuri și suferințe în rândurile populației inocente. Și totuși, drapelul de luptă al lui Ștefan cel Mare trebuia să ajungă în posesia aliaților români. Ernest Oberlander-Târnoveanu știe care a fost soluția găsită de francezi. "Pentru că de foarte multă vreme m-am ocupat de acest subiect, al istoriei recuperării steagului, sunt convins, şi o spun public, că francezii au plătit pentru acest steag. Cu siguranţă, în arhivele militare franceze se păstrează chitanţa şi cred că au plătit o sumă consistentă. Călugării de la Zographou nu au mai cerut niciodată steagul înapoi ştiind că l-au vândut. Sarrail ne-a făcut un dar pe banii contribuabilului francez, astăzi, la 100 ani de la evenimente, stindardul este aici şi aceasta contează foarte mult."

            

Consulul României la Atena Gheorghe Ionescu a propus decorarea ceor care aduseseră mari servicii României în anii războiului. Între ei, și generalul Sarrail.  Ernest Oberlander-Târnoveanu. "Sunt documente olografe ale lui Ionescu care solicită primului ministru ca locotenetul Dich, şeful garnizoanei ruse, şi căpitanul Gilbert Gidel să fie decoraţi. Şi în partea de sus a paginii este o rezoluţie în care se spune că se pregătise decretul regal pentru ca Gidel să primească Steaua României în grad de comandor, un grad foarte mare, adică patru trepte. Ionescu insistă să se acorde un ordin şi generalului Sarrail subliniind ce rol important avusese generalul şi ce rol important putea avea în viitor pentru a-i proteja pe românii din Macedonia. Era zona frontului şi ştim ce atrocităţi suferiseră civilii din Balcani. Mai mult decât atât, aliaţii francezii au fost încă o dată la înălţimea situaţiei istorice şi li s-a solicitat ca stindardul să fie trimis în Franţa cu o navă militară. Francezii au acceptat, steagul a fost încredinţat unui maior, S. Dion, el a luat steagul, pus într-o cutie de tablă şi sigilat cu sigiliul Consulatului român. Steagul a pornit de la Salonic la Atena, acolo a schimbat nava, şi a ajuns la Marsilia. Şi îl vedem la Paris, în curtea Sorbonei."

            

Generalul Maurice Sarrail a murit în 1929 la Paris. A fost un prieten al României și la locul potrivit atunci când a fost neoie de el.



www.rri.ro
Publicat: 2019-04-28 10:58:00
Vizualizari: 616
TiparesteTipareste