160 di an’i di la Unirea a Principatilor Române

Unirea a Moldovâlei cu Muntenia di pi 24 ianuarie 1859 şidzu sum semnul a vrearil’ei internă ama şi mai multu sum aţel a conjuncturâlei internațională. Proiectul național românescu nu poate să hibă mutrit în afoara a minduiaril’ei diznou ali Europă. Ună d

Unirea a Moldovâlei cu Muntenia di pi 24 ianuarie 1859 şidzu sum semnul a vrearil’ei internă ama şi mai multu sum aţel a conjuncturâlei internațională. Proiectul național românescu nu poate să hibă mutrit în afoara a minduiaril’ei diznou ali Europă. Ună di explicații easte intrarea Dunăril’ei, marile fluviu paneuropean, în atenția a puterilor europeane, a Franțâlei mai ahoria și a Ghermaniilei. Maghistrala fluvială a Europâlei di la vestu cătră estu fu reevaluată în imaghinarulu geografic și cultural. Dunărea lipsea să hibă un fluviu a civilizațilei europeană în care democrația, libertatea și emanciparea a națiun’ilor di pi bitârnul continentu să domnească asupra a despotismului oriental. Ofensiva Occidentului trâ eliberarea Dunăril’ei  avu ca efectu unirea di-tru 1859 și crearea a Româniilei.

Ama unirea Moldovâlei cu Muntenia, în special formula v’initoare di organizare a statului român,  rezultăă după nişte v’iie controverse. Istoriţâl’ii spusiră căa actul di pi 24 ianuarie 1859 fu unulu dificil, cu dileme identitare persistente pînă în perioada interbelică. Istoriculu Adrian Cioflâncă afiirmă că la bitisita a an’ilor 1850 si aduna tru un loc doauă idei societale majore: “În varliga anului 1859 si produţe convergența a doauă teme di dezbatire: tema a modernizarilei și tema a unirilei, care, până la revoluția di la 1848, circula independentu una di alantă. Pînă la 1859, unirea nu însemna neapărat modernizare, iar modernizarea nu implica automat unirea. După eșeculu a revoluțilei patrudzăţâoptistă/pașoptistă, energhiile revoluționare si reinvestiră într-un proiectu politic ca unirea, subordonânda a luştui proiectul modernizator. Aest proiectu național câftaa ca unitatea politică șia ţea națională să hibă congruente. Unirea eara vidzută ca panaceu trâ toate problemile a societatil’ei românească. Aestă investiție disperată și supradimensionată expliică aderența extinsă pi care aest proiectu u are obțânută în epocă, ama și dezamagirile/ pârerile di arău ţi urmara. Unirea nu  aduse automat ună îmbunătățire a situațilei internă.”

Unil’i istoriţ consideră că expansiunea țaristă cătră sud-estul a Europâlei, împreună cu anexarea Moldovâlei dintră Prut și Nistru di cătră Rusia di-tru 1812, fu unulu di factoril’i care feaţiră ca elitile moldoveane să si minduiască tut cama  serios la varianta unirilei cu Muntenia. Istoriculu Andrei Cușco di la Universitatea di Stat di Chișinău easte unulu dia ţel’i care nu exclud aţea posibilitate: ”Alternativile eara multiple, aţea ţi  si feaţe fu maşi ună di alternativile posibile. Putem să speculăm, luânda în calcul aţeale alternative, ţi va să si f`ţea ma că ruşil’i vrea u aibă anexată întreaga Moldovă? Nu easte exclus ca întregulu proiectu naţional românescu să nu si avea cristalizată în formula pi care o cunoaştim ază. Easte  puţân probabil ca ruşil’i să si avea dănăsită la Nistru, eara limita pi care deja o avea agiumtă/atinsă tru 1792. Aestă versiune a evenimentilor  creă ună dilemă trâ elite, mai puţân trâ populaţia din teritoriu. Di la 1812 înclo, restul a Moldovâl’ei  m’earse în direcţia unirilei cu Muntenia tamam ca ună contrapondere faţă di Rusia. Vără turlie, anexiunea di-tru 1812 aghon’usi proiectul di unire a principatilor a Muntenil’ei şi Moldovâl’ei, şi di aestu punctu di videare avem ună consecinţă pozitivă. Ama di punctul di videare a basarabean’ilor sigura că aestă versiune a desfăşuraril’ei a evenimentelor are creată nale şi dificile complicaţii.”

Cum urma să hibă organizat v’initorulu stat? Vrea eara zborulu di ună construcție chentralistă, după model francez, sau una federală sau confederală, după model gherman? Aeste întribări au frimintată intențiile a ţilor care vrea unirea, de-ună parte și di alta a râului Milcov, și, în final, amintăă chentralismul. Adrian Cioflâncă dzâţe: “După 1859, în constituirea noului aranjamentu statal, si optă di punctu di vedeare politico-administrativ trâ ună formula radical chentralistă. Di punctu di vedeare cultural, si m’earse pi uniformizarea identitară. Ama chentralismul nu eara singura formulă organizatorică la îndemînă la arhiusita a secolului al 19-lea. Separatiștil’i opta trâ ună confederație, adică trâ un model statal ţi respecta identitățâle și interesile reghionale. Interesantu  easte ca proiectile confederative fură fabricate și colportate într-ună primă fază cama multu/ cu pricădeare în mediile revoluționare, adepte mai târdziu a uniril’ei. Federalismul eara ună vreare tra să hibă scoase identitățâle naționale estu-europeane di sum controlul a imperiilor și sa li organizeadză ca nale formule politiţe. Înăinte di 1859, au existată îndoi autori importanțâ di așa-numite „politograme”, ţel’i mai mulțâ hiinda unioniști, care  formulară argumente în favoarea a deschentralizaril’ei administrativă. Pot să-l’i menționedzu pi Mihail Kogălniceanu, Nicolae Suțu, Ion Heliade Rădulescu, Constantin Heraclide și, mai ahoria, Vasile Boerescu.”

Ceale doauă tăbure, unioniștil’i și federaliștil’i denumiț ”separatiști”,  aruncara tru alumtă argumente puterniţe trâ opiniile a lor. În timp ţe unioniștil’i considera că forma chentralizatoare va da coerență și forță a v’initorului stat, federaliștil’i credea că putearea era în deschentralizare ţi reprezenta egalitatea anamisa di aţeale doauă entităț, Moldova și Muntenia, care avea formată statulu. Adrian Cioflâncă spuse: “Aţeale doauă principate avea trecută deja, catheună în parte, printr-un proces di chentralizare care  culminăă cu Regulamentile organiţe di-tru 1831-32. În momentul a uniril’ei, cu experiența politico-administrativă la îndemână, singura practică cu vârâ şi ca tradiție eara legată di chentralismu. Tema a modernizaril’ei feaţe ca nou-formata comunitate să hibă concepută pi fondul a elipsl’ei di dezbateri politiţe profunde mutrinda organizarea internă a statului. A treaia oară spus easte zborulu di presiun’ile și fuvisrisirile  externe. Acțiun’ile chentralizatoare ţeale mai importante din timpul ali domnil’e a lu Alexandru Ioan Cuza si suprapun a ţilor trâ recunoașterea internațională a uniril’ei.”

Pi 5 și 24 ianuarie 1859, la Iași și București, Alexandru Ioan Cuza eara aleptu domnu a Moldovâlei și Muntenil’ei. Fu arhiusita a aţea ţi poate să si veadă ază. (Şt.B)

Autor: Steliu Lambru

Armânipsire: Hristu Steriu


www.rri.ro
Publicat: 2019-02-01 22:21:00
Vizualizari: 1786
TiparesteTipareste