Noi obiective europene privind energiile regenerabile

noi obiective europene privind energiile regenerabile Parlamentul European promovează utilizarea surselor regenerabile de energie, cu noi obiective ambițioase care conduc UE spre obiectivele sale privind schimbările climatice.

Parlamentul European promovează utilizarea surselor regenerabile de energie, cu noi obiective ambițioase care conduc UE spre obiectivele sale privind schimbările climatice.


Parlamentul European a aprobat noile obiective ale UE pentru creșterea utilizării energiei din surse regenerabile și îmbunătățirea eficienței energetice. UE dorește să păstreze cetățenii în centrul tranziției energetice, protejând consumatorii autohtoni, promovând mai întâi eficiența energetică și stimulând transportul mai ecologic. Conform noilor norme convenite de către Parlament și guvernele naționale, cel puțin 32% din consumul de energie al UE în 2030 va trebui să provină din surse regenerabile precum soarele sau vântul. Este o creştere a țintei  de la 27% la 32% , în încercarea de a atinge obiectivele de reducere a emisiilor cu efect de seră stabilite în cadrul Acordului de la Paris. 


Raportorul spaniol pentru energie regenerabilă, Jose Blanco Lopez, din Grupul Alianţei Progresiste  a Socialiştilor şi Democratilor din Parlamentul European, a declarat: "Ne dorim o economie fără emisii de carbon până în 2050. Acesta este un pas care ne va permite să respectăm Acordul de la Paris privind schimbările climatice, să contribuim la reducerea emisiilor".


UE vrea să simplifice modul în care consumatorii îşi pot poată genera, stoca și folosi propria lor energie, fără taxe sau costuri suplimentare. Deputatul olandez, Bas Eickhout: "Multe locuințe trebuie să fie mai eficiente din punct de vedere energetic.  Cred că acest lucru se va dezvolta în continuare. Desigur, toate țările trebuie să pună aceasta în aplicare. Dar casele mai eficiente, din punct de vedere energetic, vor fi cea mai mare schimbare pentru consumatori."


Uniunea Europeană vrea și transporturile să fie mai curate. Energia regenerabilă va ajunge la cel puţin 14% în domeniul transportului până în 2030, susţinută de o serie de facilităţi care să încurajeze folosirea ei în diverse sectoare. Folosirea biocombustibililor convenţionali va fi limitată în întreaga Uniune Europeană. Din ianuarie,  benzina vândută în România va  avea un conţinut de biocarburanţi de minimum 8% în volum faţă de 4,5% cât este acum. În cazul motorinei, conţinutul de biocarburanţi trebuie să fie de minimum 6,5% în volum.



www.rri.ro
Publicat: 2018-11-21 11:30:00
Vizualizari: 746
TiparesteTipareste