Noi măsuri pentru gestionarea migraţiei ilegale

noi măsuri pentru gestionarea migraţiei ilegale Gestionarea eficientă la nivelul Uniunii a domeniului migraţiei şi azilului este un obiectiv prioritar pentru actualul executiv european.

Gestionarea eficientă la nivelul Uniunii a domeniului migraţiei şi azilului este un obiectiv prioritar pentru actualul executiv european. Uniunea Europeană anunţă noi măsuri pentru gestionarea crizei migranţilor.


Comisia Europeană a propus  noi măsuri pentru gestionarea migraţiei ilegale  și pentru o mai bună protecţie  a frontierelor  externe. Noile inițiative au fost prezentate inaintea reuniunii informale de la Salzburg și constituie o contribuție concretă la discuțiile preconizate ale liderilor UE în materie de migrație. Propunerile au stabilit un nou nivel de ambiție pentru politia de frontiera si garda de coasta la nivel european si Agentia UE pentru Azil, consolidându-le astfel încât  să se asigure faptul că statele membre se pot baza pe sprijinul operațional deplin al UE, în orice moment.  De asemenea, Comisia a propus îmbunătățirea eficacității procedurii de returnare, actualizând  normele existente ale  UE  în acest domeniu şi  stabileşte etapele urmatoare  privind migrația legală, o componentă esențială a unei politici de migrație echilibrate. 


Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru migraţie, a declarat: " Propunem Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă stimularea unei mobilizări  corespunzătoare pentru o mai bună protejare a frontierelor externe ale UE,  pentru gestionarea eficientă a migrației și asigurarea unui nivel înalt de securitate în cadrul Uniunii. Vom constitui, până în 2020, un corp permanent de 10.000 de agenţi de frontieră.. Membrii corpului permanent al poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european vor fi în măsură să efectueze sarcini ce necesită competențe de executare, cum ar fi controale de identitate, autorizarea sau refuzul intrării la frontierele externe sau interceptarea persoanelor care au trecut ilegal frontiera. De asemenea, între 2021 și 2027, bugetul agenției va fi majorat până la un total de aproape 11,3 miliarde de euro. Cu acest buget majorat, agenția va fi în măsură să achiziționeze propriul echipament, cum ar fi navele, avioanele și vehiculele, scăzând treptat dependența sa de constribuţiile  statelor membre."


Fluxurile de migranţi spre UE au scăzut, în primele 7 luni ale acestui an, cu 43%, potrivit Agenţiei europene de protecţie e frontierelor, Frontex. S-au depistat în total 73.500 de treceri ilegale pe teritoriul UE, iar în  iulie, numărul trecerilor ilegale a fost cu 18% mai mic decât anul trecut, de circa 14.900.


Liderii UE discută din nou problema migraţiei, astăzi şi mâine, la summitul  de la Salzburg din Austria. Printre subiecte figurează şi  accelerarea returnărilor şi deportărilor de persoane cărora le sunt respinse cererile de azil.



www.rri.ro
Publicat: 2018-09-19 10:14:00
Vizualizari: 421
TiparesteTipareste