Comisia Europeană a aprobat înregistrarea vinului românesc "Însurăței" în Registrul denumirilor de origine protejată (DOP).
Comisia Europeană a aprobat înregistrarea vinului românesc "Însurăței" în Registrul denumirilor de origine protejată (DOP). Vinul este produs în podgoria ecologică Însurăței, din județul Brăila, și poate fi comercializat inclusiv ca vin organic.
Vinurile produse sub denumirea de "Însurăței" pot fi albe, roșii sau rosé. Strugurii trebuie cultivați numai în această regiune din sud-estul României, unde este produs și vinul.
Podgoria Însurăței, situată în regiunea Bărăganului, datează din vechime, iar în prezent, după mai multe investiții cu fonduri europene, a devenit o importantă podgorie ecologică. Utilizarea unor tehnici agricole specifice care respectă mediul contribuie la menținerea echilibrului faunei și florei din regiune. Astfel, acest produs poate fi comercializat și ca vin organic, în conformitate cu normele europene în vigoare.
George Neacșu, producătorul vinului ecologic cu DOP "Însurăței", ne-a declarat: "Denumirea de origine protejată este o denumire pentru care noi am aplicat să fie protejată la nivelul Uniunii Europene acum în urmă cu aproximativ șapte ani și, în sfârșit, am primit acceptul. Sunt eforturi extraordinare de a produce struguri și vinuri la nivel internațional, pentru că având o denumire de origine protejată, vrei să fii unic cumva și-atunci nu-ți poți permite să nu produci la un nivel ridicat. Asta ar însemna ca denumirea pe care o ai să nu poată deveni niciodată renumită, atât pe plan național, cât și pe plan internațional".
Produsele cu certificarea DOP sunt cele care au cea mai puternică legătură cu regiunea din care provin. Alte certificări mai sunt indicație geografică protejată (IGP) sau indicație geografică (IG). Acest nou nume se alătură celor 38 de vinuri românești certificate cu DOP. Astfel, numărul vinurilor românești protejate la nivelul UE (DOP, IGP, IG) a ajuns la 52.
În Uniunea Europeană, peste 1.750 de vinuri sunt deja protejate, lista lor fiind disponibilă în baza de date e-bacchus. Cele mai multe vinuri DOP din UE îi aparțin Franței, respectiv 380.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved