Organizarea unor evenimente gigantice care să legitimeze politica partidului comunist a devenit o practică şi în România de după 6 martie 1945.
Organizarea unor evenimente gigantice care să legitimeze politica partidului comunist a devenit o practică şi în România de după 6 martie 1945. Modelul sovietic era acela al marilor adunări publice, cu oameni mobilizaţi, pentru a aproba fără crâcnire tot ce hotăra partidul. De fapt, totul era un circ menit să-i facă pe oameni să mai uite de gravele lipsuri ale vieţii cotidiene, în afara încălcărilor drepturilor şi libertăţilor şi de brutalitatea autorităţilor în relaţie cu cetăţenii.
Una dintre acele ample manifestări a fost Festivalul Internațional al Tineretului și Studenților, a 4-a ediţie, desfășurat la București în zilele de 2-16 august 1953. Printre temele abordate, "lupta pentru pace" şi "democratizarea mediului academic şi universitar" erau favorite. Prima ediţie a festivalului a avut loc la Praga în 1947 cu participare a 17.000 de tineri din 71 de țări. Cel de la Bucureşti s-a bucurat de participarea a 30.000 de tineri din 111 țări şi a fost, împreună cu cel din Polonia din 1955, cel de-al doilea ca mărime din punctul de vedere al numărului de participanţi. Lozinca a fost "Nu! Generaţia noastră nu va mai permite moarte şi distrugere". A apărut atunci şi sintagma "Postul festivalului", cu trimitere religioasă, care însemna strângerea puţinului de alimente de la populaţie pentru oaspeţi şi forţarea acesteia să mănânce şi mai prost decât oricum mânca. În peisajul urban au apărut marile cozi, care vor reapărea în anii 1980, din cauza lipsei severe a alimentelor de bază. Aceleaşi lipsuri în aprovizionarea cu alimente de pe piaţa românească vor fi constatate la organizarea Universiadei din 1981.
Ştefan Bârlea a fost membru în comitetul de organizare a festivalului ca student al Politehnicii Bucureşti. Într-un interviu acordat Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 2002 îşi amintea de pregătirile festivalului. "Venind puţin nepregătit acel festival, a trebuit să se strângă alimente şi alte lucruri, să se facă economii pe scurt, şi a apărut perioada Postului festivalului. La cantină masa era foarte slabă. Seara mâncam crepes, aşa îi ziceam noi în derâdere, adică era un fel de griş. Fiind în conducerea UTC-ului, intrasem şi în comitetul de la Institutul Politehnic. Am fost chemaţi în număr destul de mare de studenţi la Comitetul orăşenesc şi s-a format un fel de comitet de sprijin al festivalului. Noi, Politehnica, am primit misiunea să ne pregătim cu un număr de 100 şi ceva de oameni care să facă aprovizionarea cu legume şi fructe din comunele din jurul Bucureştiului în timpul festivalului ca să fie proaspete. Am fost instruiţi în acest sens vreo lună de zile, ne-a dus cu nişte maşini în recunoaştere ca să fim pregătiţi. Nu puteam refuza, era sarcină de partid. Alţii au mai primit, care erau în formaţii artistice, sarcina să înfiinţeze ansambluri ca să putem intra pe scenele care urma să se monteze în Bucureşti, deci un plan destul de amplu."
Autorităţile comuniste române au făcut mari eforturi ca oaspeţii să aibă condiţiile decente de găzduire, însă precaritatea infrastructurii la toate nivelurile a făcut ca apară mari disfuncţionalităţi. Cele mai vizibile au fost cozile mari la cantinele unde tinerii mâncau, numărul insuficient şi starea proastă a grupurilor sanitare din cantine şi cămine, asistenţa medicală deficitară. Ştefan Bârlea spunea despre modul în care s-au găsit soluţii la criza locurilor de cazare dar şi despre o aşa-numită satisfacţie a participanţilor de a fi împreună, ca şi despre apariţia unor viitori artişti.: "Se cazau la căminele studenţeşti care erau libere vara. Se rechiziţionaseră şi hotelurile multe, puţine, câte erau în Bucureşti, toate erau pentru ei, că au fost foarte mulţi! S-a umplut de tineret Bucureştiul. Sigur că veneau în special aduşi de organizaţii de stânga. Era Festivalul Tineretului şi Studenţilor organizat de UMTD, Uniunea Mondială a Tineretului Democrat, şi UIS, Uniunea Internaţională a Studenţilor. Dar mai erau şi din ţările celelalte, capitaliste, erau organizaţii sub conducerea Partidului Comunist Francez şi cel Italian, adică tot de ai noştri. A fost magnific. Foarte frumos, au apărut o mulţime de tinere talente şi la noi, că trebuia să se cânte şi mulţi artişti s-au lansat atunci care au ajuns după aceea cântăreţi mari. Nicolae Niţescu, câţiva care au fost în foarte mare vogă, inclusiv Constantin Drăghici, care a plecat în Germania."
Stadionul "23 august" a fost marea gazdă care i-a reunit pe participanţii la spectacolele sportive şi de divertisment. Dar participanţii au frecventat colocvii şi seminarii pe tematica festivalului. Ştefan Bârlea. "Se organizau dansuri, cu jocuri de artificii, cu tot ce trebuie, şi pe urmă seminarii internaţionale unde participau cei care veneau din diverse delegaţii. Se discuta foarte mult despre reforma şi democraţia universitară, asta era tema numărul 1, era perioada de după război şi toată lumea o punea în discuţie chestia asta cu prioritate. A fost deschidere în sala mare de aici, de expoziţii, în parcul Herăstrău. Destul de mare deschiderea făcută de tineretul, ei organizau asta."
Festivalul
Internaţional al Tineretului din România din 1953 a fost însă primit cu
indiferenţă de majoritatea populaţiei. Au existat şi cazuri în care români
simpli i-au abordat pe tinerii occidentali, în special, pentru a discuta
informal cu ei şi a le înmâna texte pentru a fi difuzate în lumea liberă în
care se spunea care era adevărata faţă a regimului comunist. Ca orice
manifestare ruptă de realitate, Festivalul Internaţional al Tineretului din
România a fost ceva doar de faţadă.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved