Noi taxe vamale pentru importurile din SUA în UE

noi taxe vamale pentru importurile din sua în ue În luna martie SUA decidea noi taxe pe importurile de oţel şi aluminiu. Iar din data de 1 iunie au fost introduse taxe de 25% pentru oțel și 10% pentru aluminiu, pentru importurile din Uniunea Europeană, Mexic și Canada.

În luna martie SUA decidea noi taxe pe importurile de oţel şi aluminiu. Iar din data de 1 iunie au fost introduse taxe de 25% pentru oțel și 10% pentru aluminiu, pentru importurile din Uniunea Europeană, Mexic și Canada. Acestea sunt prevăzute de legislaţia americană şi, până acum, au fost suspendate prin decrete date periodic de liderii de la Casa Albă. De la decizia din martie şi până la 1 iunie au fost negocieri între SUA şi pertenerii consideraţi tradiţionali, însă discuțiile nu au condus la niciun rezultat pozitiv.


Ţările vizate au reacţionat dur şi au promis un răspuns pe măsură. Spre exemplu, guvernul german a declarat că răspunsul la "America întâi" va fi "Europa unită". Asta pentru că suprataxarea aluminiului şi oţelului importat de Statele Unite din Uniunea Europeană vizează mărfuri în valoare de aproape 6 miliarde şi jumătate de euro, iar conform datelor din 2016, aproape jumătate dintre acestea sunt trimise peste ocean de Germania. Europa a ameninţat că nu va sta cu mâinile în sân: va răspunde cu măsuri similare la produse americane precum motociclete, blugi, whisky sau unt de arahide.


"Este o zi nefastă pentru comerţul mondial. Uniunea Europeană nu poate să rămână fără reacţie, aşa că vom introduce imediat la OMC o cerere de mediere a disputei şi vom anunţa măsuri de contracarare. Ceea ce fac ei putem face şi noi. Este total inacceptabil ca o ţară să impună măsuri unilaterale când vine vorba despre comerţul mondial", a declarat Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.


Iar UE pare pregătită cu măsuri concrete. Vicepreședintele responsabil cu uniunea energetică, Maroš Šefčovič, a declarat: "Suntem interesaţi să menţinem cooperarea cu Statele Unite, care rămâne un partener cheie. Colegiul a decis să crească taxele vamale pentru toate produsele americane, notificate la Organizaţia Mondială a Comerţului, ca parte la răspunsul UE la abordarea pe care Statele Unite a avut-o pentru produsele de oţel şi aluminiu. Ca urmare a deciziei de astăzi de a aplica taxe suplimentare importurilor selective din SUA, Comisia Europeană se aşteaptă să fie găsite proceduri relevante, ca rezultat al cooperării între statele membre, până la sfârşitul lunii iunie, astfel încât noile taxe să poată fi aplicate cu începere din luna iulie."


Bruxelles-ul a elaborat o listă de 10 pagini cu taxe, de la oţel turnat la fasole şi tutun de prizat, şi a ameninţat că va demara o acţiune împotriva SUA la Organizaţia Mondială a Comerţului.



www.rri.ro
Publicat: 2018-06-14 10:48:00
Vizualizari: 868
TiparesteTipareste