Priorităţi ale politicii externe româneşti

priorităţi ale politicii externe româneşti Seful diplomaţiei de la Bucureşti, Teodor Meleşcanu, a vorbit, în Parlament, despre priorităţile politicii externe a Românei.

Obiectivul fundamental al diplomaţiei române este păstrarea liniei tradiţionale a politicii externe - a afirmat, luni, ministrul de resort, Teodor Meleşcanu, care a fost invitat în Parlament, la o dezbatere pe probleme de actualitate din politica externă. Invitaţia a survenit în contextul discuţiilor privind relocarea ambasadei României în Israel. În aprilie, preşedintele PSD (la guvernare), Liviu Dragnea, anunţase că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Intenţia Executivului de la Bucureşti a provocat o dispută aprinsă între coaliţia aflată la putere, PSD-ALDE, şi preşedintele Klaus Iohannis, susţinut de opoziţia liberală. Seful statului a precizat că ambasada nu poate fi mutată fără acordul său. 


În contextul acestor discuţii, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a precizat că autorităţile nu au luat, încă, nicio decizie referitoare la mutarea ambasadei ţării de la Tel Aviv la Ierusalim şi a adăugat că ministerul pe care-l conduce va finaliza, în două săptămâni, evaluarea pe această temă, pe baza căreia decidenţii politici vor adopta o poziţie comună. El a dat asigurări că politica externă a României în privinţa situaţiei din Orientul Mijlociu rămâne neschimbată. "Milităm în direcţia creării a două state care să trăiască în pace şi securitate - Israelul şi Palestina. Şi, de asemenea, considerăm că e nevoie de negocieri directe, mai ales pentru soluţionarea statutului juridic al Ierusalimului....Una dintre priorităţile pe care le avem pentru preşedinţia Consiliului Uniunii Europene se referă la consistenţa politicii UE în ceea ce priveşte Parteneriatul Estic şi, în mod evident, una dintre priorităţile noastre atunci când vorbim despre parteneriatul de Est este Republica Moldova", a mai spus şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Teodor Melescanu. 


El a vorbit şi despre relaţiile cu Federaţia Rusă si Republica Moldova, stat ex-sovietic, vecin cu România. "Sprijinul nostru pentru Republica Moldova este îndreptat spre instituţii şi spre sprijinirea eforturilor pentru reformele din Moldova. În legătură cu relaţia cu Rusia, vă asigur că, dacă va exista o întâlnire între preşedintele Trump şi preşedintele Putin, vom avea o situaţie poate mai clară în legătură cu poziţia noastră, care rămâne aceeaşi, descurajare şi apărare, şi în acelaşi timp dialog în relaţiile cu Federaţia Rusă." În ceea ce priveşte relaţiile cu Ungaria, ministrul român de Externe a afirmat că se doreşte devoltarea relaţiilor cu toate ţările vecine, inclusiv cu acest stat. "Aceste relaţii au progresat în timpul din urmă şi sperăm ca ele să urmeze acelaşi drum bun", a mai spus Teodor Meleşcanu.  


www.rri.ro
Publicat: 2018-06-12 11:45:00
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste