Acord privind protejarea comerţului Uniunii Europene

acord privind protejarea comerţului uniunii europene Comisia, Consiliul şi Parlamentul European au ajuns la un acord politic privind modernizarea instrumentelor comunitare de protecţie comercială.

În această săptămână, Comisia, Consiliul şi Parlamentul European au ajuns la un acord politic privind modernizarea instrumentelor comunitare de protecţie comercială. În ultimii ani au fost situaţii neplăcute în unele ramuri industriale ale căror produse au intrat în competiţie cu altele similare, venite din ţări terţe, la preţuri subvenţionate sau de dumping. Acest acord va conduce la prima revizuire majoră a instrumentelor antidumping şi antisubvenţii ale UE din ultimii 15 ani. Acordul survine după 4 ani de consultări cu părţile interesate şi de negocieri între instituţiile europene, iar noile instrumente de protecţie comercială ţin seama, conform oficialilor de la Bruxelles, de interesele producătorilor, utilizatorilor şi importatorilor din Uniunea Europeană. La finalul unei recente dezbateri din Parlamentul European pe tema protejării Uniunii împotriva produselor care vin din ţări terţe la preţuri subvenţionate sau chiar la preţuri de dumping, comisarul pentru comerţ Cecilia Malmstrom făcea referire la noile instrumente de protejare a intereselor comerciale ale Uniunii: "Metodologia antidumping vrea să surprindă distorsiunile pieţei şi este legată de intervenţii în state terţe sau în anumite sectoare dintr-o ţară. Noi vom întări instrumentele antidumping pentru a creşte capacitatea noastră de a surprinde amploarea acestor fenomene, pentru a identifica toate interventiile de subvenţie chiar în cursul investigaţiei. Vom face publice şi rapoartele noastre cu privire la sectoarele sau la ţările unde constatăm astfel de distorsionări. Nu sunt rapoarte secrete! Acesta este un instrument de protecţie comercială care este eficient şi care va respecta obligaţiile noastre internationale. Comerţul este bun cel puţin pentru multele sale avantaje, precum creştere economică, investiţii, locuri de muncă, dar comerţul trebuie să fie echitabil."


În unele cazuri, UE va putea impune impune taxe mai mari la importurile de produse subvenţionate sau care fac obiectul unui dumping din ţări în care preţurile materiilor prime şi ale energiei sunt distorsionate. De asemenea, companiile vor beneficia de un sistem de alertă rapidă care le va ajuta să se adapteze la noua situaţie în cazul impunerii de taxe. Companiile mai mici vor primi, de asemenea, asistenţă de la un birou de ajutor specific, pentru a le facilita declanşarea şi participarea la procedurile de protecţie comercială.



www.rri.ro
Publicat: 2017-12-07 12:33:00
Vizualizari: 528
TiparesteTipareste