Uniunea Europeană încurajează păstrarea tradiţiilor populare

uniunea europeană încurajează păstrarea tradiţiilor  populare "Moara de Hârtie" este o asociaţie non-guvernamentală care, cu ajutorul fondurilor europene, îi învaţă pe tineri să ducă mai departe tradiţiile şi meştesugurile tradiţionale.

Asociaţia ,,Moara de Hârtie " o organizaţie non guvernamentală din comuna Comana, judeţul Giurgiu, a implementat în ultimii trei ani două proiecte finanţate din fonduri europene, menite să-i ajute pe tineri să redescopere meşteşugurile tradiţionale.


Ion Georgescu, Preşedinte al Asociaţiei ,,Moara de Hârtie,, din comuna Comana, judeţul Giurgiu: "De când s-a înfiinţat asociaţia noi am derulat doar două proiecte cu fonduri europene: un proiect prin linia de finanţare ,,Tineret în acţiune,, şi cel de-al doilea prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor umane 2007-2013. Primul proiect a avut ca scop implicarea unor tineri voluntari din Comana în realizarea unor ateliere de promovare a meşteşugului tiparului tradiţional. A fost realizată o documentare, au învăţat tinerii despre istoria tiparului în Europa şi în Uniunea Europeană după care au făcut nişte cursuri, nişte demonstraţii practice cu elevii de la şcoala din Comana. Au fost entuziasmaţi să participe la cursuri pentru că au aflat o mulţime de informaţii care le-au completat practic parcursul informaţiilor legate de istoria tiparului. Ce le-a plăcut cel mai mult a fost să pună mâna pe o presă de lemn, o presă veche de tipar, reconstituită şi să tipărească ei o foaie de hârtie pe care au luat-o acasă."


Cel de-al doilea proiect a fost implementat în comuna Luncaviţa, judeţul Tulcea. Dana Georgescu, formator în cadrul Asociaţiei ,,Moara de Hârtie" din comuna Comana, judeţul Giurgiu explică ce activităţi s-au desfăşurat în cadrul proiectului. "Cel mai recent proiect al Asociaţiei ,,Moara de Hârtie,, pe fonduri europene se numeşte -Model meşteşugit de formare şi ocupare în regiunea sud-est. Tulcenii au învăţat olăritul, ţesutul la război şi împletitul în papură. 60 de oameni din comunitate la sfârşitul cursului au primit diplome de meşteşugari în aceste meşteşuguri , diplome autorizate de Autoritatea Naţională pentru Calificare, iar 13 dintre ei la finalul proiectului şi-au înfiinţat PFA-uri sau firme în cadrul proiectului şi au început mici activităţi meşteşugăreşti."



www.rri.ro
Publicat: 2017-11-28 11:39:00
Vizualizari: 1069
TiparesteTipareste