Parlamentul European întăreşte protecţia consumatorilor în comerţul online

parlamentul european întăreşte protecţia consumatorilor în comerţul online Europa are cea mai bună legislaţie pentru protecţia consumatorului din lume cu toate acestea au fost identificate câteva goluri legislative în regulamentul privind cooperarea pentru protecţia consumatorilor

Europa are cea mai bună legislație pentru protecția consumatorului din lume cu toate acestea au fost identificate câteva goluri legislative în regulamentul privind cooperarea pentru protecția consumatorilor în condițiile în care multe legislațiile naționale datează de dinaintea digitalizării serviciilor. Parlamentul European a revizuit regulamentul pentru protecția consumatorilor în comerțul online și își propune să acopere vidul legislativ prin acțiuni coordonate pentru a combate infracțiunile transfrontaliere în UE


Comisia estimează că prejudiciul cauzat consumatorilor de nerespectarea principiilor UE normele de consum pe cele cinci piețe online transfrontaliere se ridică la aproximativ 770 de milioane de euro pe an. Comisarul european pentru justiţie, protecţia consumatorului şi egalitate de gen Věra Jourová: "Odată implementat noul regulament, cetățenii europeni vor putea beneficia de o piață echitabilă și instituții care să funcționeze mai bine pentru a combate infracțiunile online. Se vor putea identifica persoanele care stau în spatele unor practici comerciale ilegale, va putea fi urmărit fluxul financiar sau vor putea fi blocate paginile cu mesaje nepotrivite ori posta avertismente. O adevărată inovație constă în posibilitatea ca autoritățile naționale pentru protecția consumatorului să aibă mai multă influență în negocierile comune cu grupurile multinaționale."     


Regulamentul odată devenit funcțional va oferi autorităților naționale instrumentele necesare pentru a putea corecta cu rapiditate practicile incorecte ale comercianților și va putea scurta timpul de rezolvare al unor cazuri în care au fost atinse interesele cetățenilor din mai multe țări. Autoritățile naționale vor avea mai multe puteri pentru a opri escrocheriile și fraudele online ne asigură comisarul european pentru justiţie, protecţia consumatorului şi egalitate de gen, Věra Jourová: "Este vorba despre o asimetrie în relația de putere între comerciant şi cumpărător care trebuie corectată. În al doilea rând trebuie să ne asigurăm că am informat bine cumpărătorii asupra drepturilor pe care le au în așa fel încât să se poată proteja ei înșiși. O a doua măsură pe care o vom aplica începând cu primăvara anului viitor este pentru posibile acțiuni colective. Desigur, în calitate de Comisar pentru Justiție voi avea în vedere un regulament care să nu îngreuneze activitatea Curților Europene așa că variante de acorduri care să stingă litigiile sunt foarte bine venite iar aici regulamentul pentru protecția consumatorilor în comerțul online este util."


Textul legislativ, aprobat de Parlament cu 591 de voturi la 80 și 15 abțineri trebuie adoptat formal de Consiliu. Regulamentul se va aplica la 24 de luni după intrarea în vigoare.


 



www.rri.ro
Publicat: 2017-11-28 10:44:00
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste