Mihail Agafiţa, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio

mihail agafiţa, la pupitrul orchestrei de cameră radio Miercuri, 15 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio, dirijorul Mihail Agafiţa se va afla la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, într-un concert cu patru solişti instrumentişti pe afişul serii.

Miercuri, 15 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio, dirijorul Mihail Agafiţa se va afla la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, într-un concert cu patru solişti instrumentişti pe afişul serii. Trei dintre solişti sunt membri ai Orchestrelor Radio: Valentin Ghita - oboi (Orchestra Naţională Radio), Ionuţ Roşca - fagot (Orchestra Naţională Radio) şi Radu Sinaci - violoncel (Orchestra de Cameră Radio), iar Rafael Butaru - vioară este concertmaestru al orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti.


Programul va debuta cu Simfonia în re major, G. 490, de L. Boccherini, urmată de Sinfonia concertantă în si bemol major pentru oboi, fagot, vioară, violoncel şi orchestră, de J. Haydn. O piesă de operă va completa diversitatea programului: uvertura operei Directorul de teatru, de Mozart. Seara va continua cu Sinfonia nr. 2 în si bemol major, op. 18, de J. Ch. Bach, şi se va încheia cu o altă lucrare semnată de L. Boccherini, Simfonia nr. 4, op. 12, G. 506 - Casa diavolului.


Considerat "unul dintre cei mai talentaţi tineri dirijori europeni", Mihail Agafiţa a dirijat peste 500 de concerte simfonice, spectacole de operă şi de balet în Europa, Statele Unite şi Asia. În prezent este dirijor principal şi director artistic al orchestrei simfonice a Filarmonicii Naţionale din Republica Moldova.


Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.roşi www.romania-muzical.ro.


Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.


Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro


www.rri.ro
Publicat: 2017-11-14 12:55:00
Vizualizari: 752
TiparesteTipareste