Sportivul săptămânii – Jucătoarea de tenis Monica Niculescu

sportivul săptămânii – jucătoarea de tenis monica niculescu Monica Niculescu a câştigat turneul WTA din oraşul francez Limoges, dotat cu premii în valoare de 115.000 de dolari.

Săptămâna trecută, jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a câştigat turneul WTA din oraşul francez Limoges, dotat cu premii în valoare de 115.000 de dolari. Românca a fost  cap de serie numărul 5. A trecut, în primul tur, de o compatrioată, şi anume de Alexandra Dulgheru, pe care a învins-o cu 6-3, 6-5. S-a întâlnit şi în turul secund cu o româncă, Elena-Gabriela Ruse, venită din calificări, de care a trecut tot în două seturi: 6-4, 6-3.

 

Jocul din turul trei se anunţa dificil. Adversara Monicăi, rusoaica Anna Blinkova, trecuse anterior de favorita numărul unu, franţuzoaica Alizé Cornet. Românca s-a impus însă categoric, cu 6-2, 6-1. Semifinala cu Pauline Parmentier a fost singura partidă de la Limoges în care Monica a jucat trei seturi. După 3-6 în primul set, Niculescu a revenit şi s-a impus cu 7-5 şi 6-2. A urmat finala cu jucătoarea germană Antonia Lottner, câştigată de Monica într-o oră şi 13 minute, cu 6-4, 6-2.

În urma victoriei de la Limoges, Radio România Internaţional a desemnat-o pe Monica Niculescu Sportivul Săptămânii.

 

S-a născut la Slatina, în data de 25 septembrie 1987. Trăieşte în Bucureşti de la vârsta de patru ani. A început tenisul la cinci ani şi este profesionistă din anul 2002. Cel mai sus în clasamentul mondial de simplu a urcat în februarie 2012, şi anume pe locul 28. La dublu a urcat până pe 15, în august 2016. Acum se situează pe locul 78 la simplu şi 23 la dublu. A câştigat până acum 12 turnee WTA, dintre care 4 la simplu şi 8 la dublu. 


www.rri.ro
Publicat: 2017-11-14 12:10:00
Vizualizari: 557
TiparesteTipareste