Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi

festivalul internaţional de literatură şi traducere iaşi Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali - cu toţii sunt în centrul unor evenimente destinate atât publicului larg, dar şi specialiştilor din domeniu.

Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali - cu toţii sunt în centrul unor evenimente destinate atât publicului larg, dar şi specialiştilor din domeniu. Se întâmplă zilele acestea (4-8 octombrie), în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Tra­du­cere Iaşi (FILIT), ajuns la cea de-a 5-a ediţie. Laureatul Nobel pentru Literatură în anul 2000, Gao Xingjian, este unul din invitaţii FILIT. Iniţial, organizatorii anunţaseră şi o seară FILIT în prezenţa Svetlanei Aleksievici, laureată a Nobel-ului pentru Literatură în anul 2015, dar scriitoarea şi-a amânat participarea din motive de medicale. 


Scriitorul Florin Lăzărescu, unul dintre iniţiatorii FILIT. "Eu mă bucur că aceste nume atrag, dar, pe de altă parte, avem peste 100 de evenimente, care nu sunt de umplutură, toate sunt la fel de spectaculoase, de interesante. Şi dacă tot vorbim despre Premiul Nobel, aş vrea să spun că la această ediţie FILIT sunt prezenţi cel puţin încă trei scriitori foarte bine cotaţi, posibili câştigători ai Nobel-ului chiar anul aceasta. Toată lumea l-a citit pe Mircea Cărtărescu, dar Olga Tokarczuk din Polonia şi Nurruddin Farah din Somalia sunt alţi doi scriitori apreciaţi în lume, amândoi cu mari şanse la Nobel. Şi există o mulţime de alţi scriitori foarte interesanţi, traduşi în 30, 40 de limbi, distinşi cu cele mai importante premii, publicaţi la cele mai mari edituri din România. Vesna Goldsworthy din Serbia şi Lisa Strømme, originară din Anglia, dar stabilită în Norvegia, autoarea volumului Fata cu fragi (Humanitas Fiction, 2017) sunt două dintre scriitoarele pe care cititorii le pot întâlni la FILIT. De Jonathan Coe nici nu mai vorbesc, are un succes extraordinar în România, am văzut cum a reacţionat lumea când am anunţat că va fi unul din invitaţii serilor FILIT."


După ediţia din 2013, cotidianul spaniol El Pais a declarat că FILIT "este deja, la prima sa ediţie, cel mai important festival literar din Europa de Est", iar Frankfurter Allgemeine Zeitung a apreciat că "un eveniment de asemenea anvergură şi de o asemenea croială europeană n-a mai existat vreodată în România" Anul acesta, la Casa FILIT publicul se poate  întâlni cu Simona Antonescu, Ioana Bradea, Ruxandra Cesereanu, Andrei Crăciun, Codrin Liviu Cuţitaru, Tudor Ganea, Adrian Georgescu, Ioan T. Morar, Andrei Oişteanu, Marius Oprea, Dora Pavel, Mircea Pricăjan şi Bogdan-Alexandru Stănescu. Timp de 5 zile, la Casa Poeziei sunt în centrul evenimentelor Linda Maria Baros, Lavinia Bălulescu, Emil Brumaru, Rita Chirian, Dan Coman, Teodora Coman, Ana Donţu, Vlad Drăgoi, Mugur Grosu, Ştefan Ivas, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia, Vlad Moldovan, Andrei Novac, Cosmin Perţa, Tara Skurtu (SUA), Robert Şerban, Răzvan Ţupa, Mihail Vakulovski, Paul Vinicius. Scriitorii români din afara graniţelor ţării, Jan Cornelius şi Dana Grigorcea, participă în cadrul unor evenimente speciale. Anul acesta, FILIT "construieşte" două case noi. 


Lucian Dan Teodorovici, manager festival, unul dintre iniţiatorii FILIT. "Este vorba de două programe noi, Casa Fantasy şi Casa Copilăriei, fiecare dintre ele având găzduind evenimente la care participă scriitori români. Un alt lucru nou este felul în care vom coordona şi aduna expoziţiile pe care oricum Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi le oferă. Casa Pogor, care cuprinde patru spaţii destinate expoziţiilor, va grupa în fiecare an sub aceeaşi temă patru expoziţii diferite, un punct central de interes atât pentru invitaţi cât şi pentru public. Pentru această ediţie FILIT am pregătit aşa numitul Muzeu de Istorie a Evreilor din Iaşi, pentru că Iaşi ul are o istorie bogată dacă ne gândim la comunitatea evreaiască. La un moment dat comunitatea evreiască din Iaşi reprezenta mai bine de o treime, chiar în secolul XX. Şi a urmat o tragedie care la rândul ei trebuie amintită şi asumată chiar şi astăzi. "


Sentimentul de festival rămâne cel mai important aspect în cazul FILIT-ului, spune scriitorul Florin Lăzărescu, unul dintre iniţiatorii festivalului. "Numai faptul că participă zeci de mii de oameni, că toată comunitatea este interesată de eveniment, este extraordinar. Până şi anul trecut, când am avut o ediţie restrânsă a festivalului, au fost peste 10.000 de oameni în public. Eu cred că acesta este cel mai mare success al FILIT-ului, caracterul lui formator. Este o imensă campanie pentru lectură, sunt foarte mulţi oameni care privesc altfel cărţile după FILIT. Am auzit de nenumărate ori spunându se copilul meu nu citea înainte de acest festival, iar acum îşi cumpără el singur cărţi. Pentru că a intrat în contact cu scriitori, a văzut că pot fi spectaculoşi. Anul acesta de exemplu, mergem cu unul din evenimentele FILIT la un liceu din judeţ. Iar doamna profesoară de acolo m-a sunat şi mi-a spus că elevii sunt încântaţi că vor cunoaşte scriitori pentru că mulţi n-au văzut niciodată un scriitor. În Iaşi, de exemplu, mergem în zece licee, dar deja am început să avem cereri exprese, profesorii ne spun care sunt preferinţele copiilor. Adică mulţi dintre aceşti elevi s-au împrietenit cu scriitori. De exemplu, intră pe Skype cu mulţi scriitori care au fost invitaţi la FILIT, organizează de acum evenimente singuri."


Cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Aceasta este a treia colaborare, după ediţiile din 2014 şi 2016, când au fost organizate evenimente literare profesionale comune în vederea promovării diversităţii culturale.


www.rri.ro
Publicat: 2017-10-07 15:35:00
Vizualizari: 619
TiparesteTipareste