Modificări în guvernul de la Bucureşti

modificări în guvernul de la bucureşti                                           Noii miniştri români ai Apărării şi Economiei, social-democraţii Mihai Fifor şi, respectiv, Gheorghe Şimon, au depus, marţi, jurământul, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, după ce partidul lor i-a desemnat să ocupe aceste portofolii.

Abia învestit, la sfârşitul lui iunie, Guvernul PSD-ALDE de la Bucureşti a fost, deja, spus unei prime mici remanieri. Fost ministru al Economiei, Mihai Fifor preia portofoliul Apărării, iar deputatul Gheorghe Şimon vine în locul lui la Economie. Liderii social-democraţi spun că responsabilitatea de care a dat dovadă Fifor în acţiunile întreprinse ca ministru al Economiei a fost principalul criteriu în nominalizarea sa pentru Apărare. Noul şi, deopotrivă, vechiul ministru consideră, la rându-i, că e recomandat de experienţa dobândită în privinţa programelor de înzestrare a armatei, în urma unei colaborări foarte bune între cele două ministere. 


Mihai Fifor: "Sunt familiarizat cu problemele care sunt acolo şi eu sper să trecem la treabă şi să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am propus, ca prioritate înzestrarea Armatei Române în parteneriat cu Ministerul Economiei, cu industria de apărare românească, industrie care performează şi trebuie să fie principalul furnizor pentru armata română." 


Tot experienţa, ca vicepreşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, este, spun şefii lui de partid, argumentul pentru învestirea lui Şimon la Economie. Gheorghe Şimon: "Strict pe Ministerul Economiei, discutăm că avem în lucru legea minelor, avem în lucru legea apelor minerale, avem în lucru redevenţele." 


Tot la capitolul experienţă, presa de la Bucureşti nu-şi refuză plăcerea de a nota că Şimon este acţionar majoritar la o fabrică din judeţul de baştină, Maramureş, odinioară cotată drept foarte modernă, dar ajunsă acum în procedură de faliment. Mult mai numerose sunt speculaţiile privind schimbarea de la Apărare. Din opoziţie, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a acuzat Guvernul ca nu ar dori să-şi onoreze angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru înzestrarea Armatei. 


Fostul ministru, Adrian Ţuţuianu, a demisionat acum o săptămână, după ce premierul Mihai Tudose i-a reproşat comunicarea deficitară pe tema plăţii soldelor şi salariilor militarilor şi civililor din Armată. Ministerul Apărării anunţase că angajaţii îşi vor primi luna aceasta doar soldele şi salariile, fără norma de hrană şi fără a fi virate la bugetul de stat contribuţiile la asigurări şi impozitul pe venit. Anunţul MapN a fost infirmat atât de premier, cât şi de ministerul de Finanţe, care au afirmat că nu sunt dificultăţi în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale. 


Unii comentatori politici văd în demisia lui Ţuţuianu o reglare de conturi în interiorul PSD, unde s-ar fi conturat doi poli de putere, unul în jurul premierului, iar celălalt în jurul preşedintelui Liviu Dragnea. Analiştii economici, în schimb, se tem că neînţelegerea de la MapN e un simptom al penuriei reale de fonduri şi că, în pofida unei creşteri economice record, Guvernul nu va putea onora promisiunile foarte generoase cu care PSD a câştigat alegerile. 


www.rri.ro
Publicat: 2017-09-13 12:15:00
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste