Retrospectiva săptămânii 14.05 - 20.05.2017

retrospectiva săptămânii 14.05 - 20.05.2017 Legea prevenţiei/Decizii privind vaccinarea/România, creştere economică record/Asigurările obligatorii şi reînnoirea parcului auto/Legea salarizării unitare, în Senat

Legea prevenţiei

Proiectul legii prevenţiei a fost adoptat, joi, de Guvernul de la Bucureşti, urmând să fie transmis spre dezbatere şi aprobare Parlamentului. Cele 267 de contravenţii care vor fi supuse mecanismului prevenţiei sunt fapte care nu prezintă un grad de pericol social ridicat. Aceste contravenţii sunt din domeniile fiscal, legislaţia muncii, agricultură, turism, ape şi păduri, protecţia mediului, comunicaţii, educaţie, protecţia consumatorului, administraţiei locale şi afacerilor interne. Guvernul precizează că prin acest act normativ operatorii economici vor avea posibilitatea să remedieze o abatere constatată la primul control, într-un termen de maximum 3 luni. Potrivit ministrului pentru mediul de afaceri, Alexandru Petrescu, legea, care reprezintă o etapă în strategia de îmbunătăţire a relaţiei statului cu mediul de afaceri, va spori gradul de colectare la bugetul de stat


Decizii privind vaccinarea

Guvernul a decis, în această săptămână, înfinţarea unui departament de monitorizare şi implementare a programului naţional de vaccinare. Noua structură va funcţiona în subordinea directă a ministrului sănătăţii şi va gestiona tot procesul de imunizare, de la achiziţionarea şi administrarea serurilor la o mai bună informare a populaţiei cu privire la beneficiile acestora. A fost, de asemenea, înfiinţat un comitet interministerial de urgenţă pentru soluţionarea actualei crize a vaccinurilor. Deciziile survin în condiţiile în care începând de anul trecut, România se confruntă cu o epidemie de rujeolă, care a afectat în special copiii cu vârste de până la 4 ani, situaţie generată de scăderea ratei de vaccinare. Până în prezent au fost înregistrate circa 5.700 de cazuri de rujeolă, iar aproape 30 de copii şi tineri au decedat. La nivel naţional, în 2016, acoperirea naţională cu vaccin împotriva ROR (Rubeolă-Oreion-Rujeolă) a fost de 86% pentru prima doză şi de 67% pentru a doua doză, sub recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de 95%. 


România, creştere economică record

România a înregistrat cel mai semnificativ avans dintre cele 28 de state membre ale UE, cu o creştere a PIB-ului de 5,6% în primul trimestru din 2017 comparativ cu perioada similară din 2016 - arată estimarea preliminară publicată, marţi, de Oficiul European pentru Statistică. De asemenea, în primul trimestru din 2017 comparativ cu precedentele trei luni, România a avut cea mai mare creştere economică din UE, de 1,7%, faţă de o expansiune de 1,5% în trimestrul patru din 2016. Potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional Statistică din Bucureşti, economia României a înregistrat o creştere cu 5,7% în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară din 2016. Economistul Aurelian Dochia spune că deşi deocamdată vorbim numai de primul trimestru al anului, după înregistrarea acestei performanţe probabilitatea ca economia românească să crească cu o valoare apropiată de 5,2%, aşa cum estima executivul, a crescut semnificativ.


Asigurările obligatorii şi reînnoirea parcului auto

Proprietarii maşinilor mai vechi de 8 ani care vor să cumpere un automobil nou în România, prin programul Rabla, se pot înscrie la producătorii şi importatorii autorizaţi. În acest an, guvernul a alocat un buget de peste 300 de milioane de lei (cca. 66 milioane euro), iar cuantumul primei de casare a rămas de 6.500 de lei (1430 euro). O susţinere importantă este acordată achiziţiei de maşini electrice şi hibride prin programul Rabla Plus, care vine cu un ecobonus de 10.000 euro pentru achiziţia de modele 100% electrice, respectiv 4.400 euro, pentru cumpărarea unei maşini cu propulsie hibridă de tip plug-in. Autoritatea de Supraveghere Financiară va fixa un tarif de referinţă pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto, la care se vor raporta toţi asiguratorii atunci când vor emite un preţ pentru beneficiari. Prevederea este cuprinsă în proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Astfel, proprietarii vor fi despăgubiţi, indiferent de service-ul în care îşi vor repara maşina şi pot beneficia şi de decontarea directă între asiguratori.


Legea salarizării unitare, în Senat

Legea salarizării unitare intră săptămâna viitoare pentru dezbateri în plenul Senatului, după ce joi a primit aviz pozitiv în comisia de muncă. După trei zile de discuţii în ritm alert, au fost aprobate o serie de amendamente prin care de la 1 ianuarie 2018 să fie majorate cu 15% salariile angajaţilor din serviciile deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Mediului, precum şi salariile personalului Agenţiei Naţionale de Integritate, care are acces la documente şi informaţii clasificate. La propunerea PNL şi UDMR s-a admis un amendament, prin care sunt majorate cu 1.450 de lei (circa 320 de euro) indemnizaţiile tuturor primarilor şi viceprimarilor de oraşe. Excepţie fac primarul general şi viceprimarul capitalei, precum şi preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene. 



www.rri.ro
Publicat: 2017-05-20 10:15:00
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste