Șapte secții de votare noi vor fi înființate peste hotare

Șapte secții de votare noi vor fi înființate peste hotare Au fost îndeplinite condițiile legale pentru înființarea a 7 noi secții de votare în Moldova, Spania și Marea Britanie.

Până în prezent, sunt îndeplinite condițiile legale pentru înființarea a șapte secții de votare în diaspora pentru alegerile parlamentare de la 11 decembrie, în funcție de numărul de înscrieri în Registrul electoral, a informat luni Autoritatea Electorală Permanentă, la solicitarea AGERPRES.

 

Vor fi înființate secții de votare în patru localități din Republica Moldova (Bardar, Carabeovca, Căușeni, Soroca), două din Spania (Tarancon și Torrejon De Ardoz) și una din Marea Britanie — Luton. În aceste localități a fost atins pragul minim de 100 de înscrieri în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul la o secție de votare din apropierea locuinței: Bardar - 118 cereri, Carabeovca - 112, Căușeni - 127, Soroca - 146 de cereri, Tarancon - 103, Torrejon De Ardoz - 130, Luton - 100 de cereri.

 

Cele mai multe solicitări de înființare a unei secții de votare au venit din Republica Moldova - 1.654, Spania - 1.002, Italia - 440 și Marea Britanie - 182. În ceea ce privește numărul de solicitări de vot prin corespondență, cele mai multe au venit din Spania - 2.784, Italia - 1.224, Republica Moldova - 846, Germania - 613, Marea Britanie - 584, Franța - 541.

 

AEP precizează că nu au fost validate, încă, toate solicitările de înscriere în Registrul electoral, până la 17 septembrie, ora 17,00, numărul cererilor validate cu opțiunea pentru votul prin corespondență fiind de 8.754, iar cel al solicitărilor de vot într-o secție de votare din apropierea locuinței de 3.936.


www.rri.ro
Publicat: 2016-09-19 22:23:00
Vizualizari: 1522
TiparesteTipareste