Militarii Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței (BIPF) 'Rechinii Albi" au participat, luni dimineață, la Constanța, la ceremonia organizată cu ocazia plecării într-o nouă misiune NATO, la Baza Militară Kandahar, din Afganistan.
În deschiderea ceremoniei, șeful Statului Major General (SMG), general dr. Nicolae Ciucă, a fost întâmpinat de comandantul subunității, lt. col. Liviu Necula și a trecut în revistă cele patru companii ale batalionului, pe platoul din Piața Ovidiu. După efectuarea apelului solemn, colonelul Aurel Godean, reprezentantul Comandamentului Forțelor Întrunite din cadrul SMG, a dat citire Ordinului de misiune, precizând că subunitatea a fost pusă la dispoziție pentru a participa la misiuni și operații în afara teritoriului național în anul 2016 și 2017, în baza hotărârii CSAT, începând cu data de 2 august, pentru o perioadă de șase luni, în vederea participării în teatrul de operațiuni Afganistan, în cadrul misiunii NATO-Resolute Support.
BIPF 341 'Rechinii Albi' va executa misiuni specifice de asigurare a protecției forței în zona de apărare terestră apropiată bazei militare Kandahar, în perioada august 2016 - martie 2017, în scopul sprijinirii Comandamentului de Sud pentru Instruire, Asistență și Consiliere a Forțelor Naționale de Securitate Afgane.
"Dragi camarazi, suntem siguri că misiunea voastră în Afganistan va fi un succes, rezultatele obținute în cadrul programului de pregătire și evaluare a capacității operaționale, recent încheiat, demonstrând din plin acest lucru. Să reprezentați cu cinste, demnitate și onoare tradițiile prestigioasei dumneavoastră unități a Armatei Române. În numele Comandamentului Forțelor Întrunite am onoarea să vă salut, vă doresc misiune ușoară și să vă întoarceți cu toții acasă sănătoși, la familii și cei dragi", s-a adresat militarilor col Aurel Godean.
Cei 420 de militari ai Batalionului 341 Infanterie "Rechinii Albi" au parcurs timp de patru luni un program intens de pregătire, pentru a acționa în cadrul misiunii NATO "Resolute Support", pentru asigurarea protecției forței bazei militare din Kandahar și pentru consilierea forțelor de securitate afgane.
Până în prezent. Batalionul 341 Infanterie a executat misiunile externe: "ROFND VIII-X" (2004-2005) în Kosovo, "IRAQI FREEDOM" (2008-2009) în Irak și ISAF (2006, 2011) în Afganistan.
Urmare a gradului înalt de profesionalizare, începând cu anul 2000, Batalionul 341 Infanterie a fost nominalizat să reprezinte România în cadrul inițiativei regionale SEEBRIG (South Eastern European Brigade), alături de alte șase state partenere: Albania, Bulgaria, Italia, Grecia, Macedonia și Turcia.
Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciții și misiuni internaționale, Drapelul de Luptă al Batalionului 341 Infanterie a fost decorat cu: "Emblema de Onoare a Forțelor Terestre", "Emblema de Onoare a Statului Major General" și medalia "Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemne de război".