UPDATE A murit actorul Radu Beligan

update a murit actorul radu beligan Actorul Radu Beligan (97 ani) s-a stins din viață, astăzi, la Spitalul Elias din București.

Născut la 14 decembrie 1918, Radu Beligan s-a însris la Facultatea de Drept şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, însă după numai doi ani, în 1938, a devenit studentul Luciei Sturdza Bulandra la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, pe care însă nu a absolvit-o. De altfel, Radu Beligan a fost unul dintre discipolii actriței Lucia Sturdza Bulandra și al scriitorului Eugen Ionescu.A fost profesor la Institutul de Teatru și Film, în perioada 1950 – 1965, director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, între anii 1961 şi 1969, şi director al Teatrului Naţional Bucureşti, între 1969 şi 1990. 

 

Actorul a fost membru de onoare al Academiei Române și a primit o serie de distincții printre care Ordinul "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer și Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare în grad de Ofiţer, din partea Franţei. De asemenea, Beligan este doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti.

 

Activitatea sa a fost strâns legată și de Radio România. Vocea marelui actor a fost auzită în nenumărate producții ale Teatrului Național Radiofonic încă din anul 1951, fiind numit și Director de Onoare al TNR. Anul trecut, Radu Beligan a inregistrat, în studioul de teatru radiofonic, spectacolul "Lecția de violoncel" care a marcat 86 de ani de la difuzarea primei piese de teatru radiofonic.

 

Reacţiile provocate de dispariţia marelui artist nu au întârziat. Radu Beligan a fost întruchiparea desăvârșită a actorului, a omului de teatru, iar prin energia dedicată publicului de-a lungul întregii sale vieți a lăsat un mesaj fundamental: nimic nu se poate construi fără dăruire, credință în valorile fundamentale ale umanității și fără iubire, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

 

E limpede că nemurirea și magia maestrului Beligan rămân neatinse, după 75 de ani de carieră în teatru, film, televiziune și radio, peste 80 de roluri și, cel mai important, casa încăpătoare pe care și-a făcut-o în sufletul fiecăruia dintre noi, cei care am avut o viață mai frumoasă grație artei lui – spectatorii, a scris premieul Dacian Cioloş. Dispariția dintre noi a marelui actor înseamnă dispariția unei generaţii care a marcat istoria teatrului românesc, consideră Ministrul Culturii, Corina Şuteu.

 

Arta inteligentă şi profund originală a lui Radu Beligan a traversat două secole de cultură română modernă, în lunga sa viaţă acesta întruchipând roluri memorabile în teatru, film, televiziune și la radio, afirmă ASR Principesa Moştenitoare Margareta.

 

Actorul Mircea Diaconu a afirmat despre dispariția maestrului Radu Beligan că este asemănătoare cu apariţia sa, adică "sub semn de lumină", şi a adăugat că toţi actorii care au avut contact profesional cu Beligan au învăţat ceva de la el.

Radu Beligan a fost o covârşitoare personalitate artistică și intelectuală, un mare gânditor de teatru, a declarat actorul Ion Besoiu. 

Radu Beligan a fost un stâlp al culturii românești, iar prin el tinerele generaţii erau legate, ca printr-un cordon ombilical, la cultura şi învăţăturile românești, consideră actorul Dorel Vişan, pentru care pierderea marelui artist al scenei româneşti echivalează cu pierderea unei instiuţii.


www.rri.ro
Publicat: 2016-07-20 14:13:00
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste